La 24
de ani de la momentul decembrie 1989, în contrast cu visurile și
speranțele de atunci ale românilor, avem o clasă politică imorală, tot
mai ruptă de cetățeni, care s-a înconjurat cu ziduri legislative menite
să-i protejeze privilegiile. Prefăcându-se că sunt în tabere opuse,
politicienii mimează democrația dar pe sub masă își dau mâna pentru a satisface
interesele îmbogățiților de tranziție și ale corporațiilor străine. În
timp ce ei își pregătesc superimunități și amnistii, abuzul de putere și
de forță devine singura lege aplicabilă restului de 20 de milioane de
români. Disprețul este moneda cu care au tratat și tratează cererile
legitime ale cetățenilor, strigate de nenumărate ori în stradă de la 1
septembrie. De aceea este necesar să facem un pas înainte, să-i
determinăm pe unii dintre ei să plece de la putere, iar pe ceilalți să
dărâme zidurile legislative care acoperă afacerile murdare și împiedică
venirea unor oameni noi, necompromiși, să gestioneze treburile publice.
Sunt numeroase revendicările care ar trebui incluse pe listă pentru a
readuce România la o stare de normalitate, le-am notat doar pe cele mai
dureroase în momentul actual și în special pe cele ce pot deschide ușa
schimbării. De aceea, cerem:
1. Demisia Guvernului Victor Ponta și a Președintelui Traian Băsescu.
2. Destituirea conducerii jandarmeriei și anchetarea abuzurilor comise
la Pungesti și în alte localități, cu participarea unor experți
desemnați de Consiliul Europei.
3. Abrogarea noilor modificări aduse
codului penal, legii amnistiei precum și respingerea proiectului de
modificare a legii exproprierii.
4. Modificarea legii partidelor politice pentru relaxarea condițiilor de înființare a acestora.
5. Revizuirea legilor electorale prin eliminarea pragurilor și
reducerea numărului de semnături pentru înregistrarea candidaților
independenți.
6. Eliminarea obligației de declarare a adunărilor publice.
7. Desecretizarea tuturor contractelor și clauzelor confidențiale
încheiate de Statul Român, cu excepția celor din domeniul apărării și
siguranței naționale.
8. Interzicerea mineritului pe bază de cianuri în România și includerea Roșiei Montane pe lista patrimoniului mondial UNESCO.
9. Interzicerea prin lege în România a fracturării hidraulice de mare
volum în explorarea și exploatarea gazelor de șist și a altor
hidrocarburi provenind din zăcăminte neconvenționale.
10. Anularea concesiunilor și licențelor de explorare și exploatare a hidrocarburilor de șist.
Asociatia Romania Vie a fost fondata de un grup de participanti la Fenomenul Piata Universitatii 2012. ARV este activa pe urmatoarele planuri: politic- reforma Constitutiei, miscarea unionista-, al drepturilor omului- largirea libertatilor cetatenesti, promovarea drepturilor romanilor din jurul granitelor-, ecologic- gazele de sist, Rosia Montana- si patrimoniul cultural- situl arheologic de la Sibot, repatrierea tezaurului dacic de la Portile de Fier, salvarea monumentelor istorice.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu