miercuri, 3 februarie 2016

Avocatul Poporului dat în judecată


Societatea civilă a cerut Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională pentru controlul de constituționalitate a prevederilor privind alegerea primarilor într-un singur tur, împreună cu alte câteva prevederi din legea alegerilor locale. Din 10 decembrie 2015, când s-a depus petiţia şi a avut loc şi o audienţă, până astăzi, Avocatul Poporului a refuzat să răspunda acestei solicitări deși termenul legal de răspuns este depășit cu aproape o lună.

Astăzi, 03.02.2016, Asociația România fără ei, Fundația Eco-Civica, Asociația România Vie și Asociația Mișcarea de Rezistență de la Pungești au chemat în judecată Avocatul Poporului pentru ca instanța să îl oblige să deblocheze singura cale pe care cetățenii o au atunci când reprezentanții lor deviază grav de la principiile democratice în interes personal sau de grup. Dosarul cu numărul 753/2/2016 a intrat pe rolul Curții de Apel București.

Principala cerință a străzii în noiembrie 2015 a fost reforma electorală rapidă și eliminarea prevederilor antidemocratice și anticonstituționale din legile electorale, cea mai gravă fiind alegerea primarilor într-un singur tur, un experiment dovedit profitabil grupurilor de interese ilegitime și o garanție a menținerii la putere a partidelor mari care sfidează suveranitatea poporului și pluralismul politic real.

Premierul desemnat Dacian Cioloș reprezintă o dezamagire majoră prin eliminarea din programul de guvernare a acestei reforme electorale. PSD ține cu dinții de aceste prevederi nedemocratice pentru a-și apăra privilegiile și a continua distrugerea județelor, municipiilor, orașelor și comunelor. PNL a votat acum 9 luni alături de PSD aceasta lege antidemocratică și astăzi mimează dorința schimbării legii electorale. În realitate, atât PSD cât și PNL sunt speriate de posibilitatea pierderii primăriilor și locurilor în consilii în favoarea reprezentanților onești ai comunităților locale, care care s-au săturat de corupția generalizată, impostură, nepotism și abuz.

Justiția este chemată și ea să dea extemporal la Democrație, să dea dovadă de celeritate, de rigoare și imparțialitate și să nu închidă cu lașitate societății civile ultima ușă pe culoarul spre democrație și constituționalitate.