Dacă UE și Canada semnează acordul comercial CETA, procesul
legislativ european se transformă într-o marionetă a cărei sfori
sunt trase de corporațiile multinaționale.
În numele schimburilor comerciale, sunt eliminate orice prevederi
legislative existente care îngrădesc, de o manieră sau alta,
interesele private ale companiilor.
Mai exact, discutăm de acele companii, fie şi offshore-uri,
beneficare ale CETA, care, astfel, vor face concurenţă neloială
tuturor celorlalţi agenţi economici.
Cum în acest moment, renegocierea și modificarea textului
tratatului nu mai este posibilă, singura soluție este respingerea
lui în întregime.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu