Bucureşti, 10 iunie 2016 – O largă coaliţie de organizaţii non-guvernamentale,
platforme şi coaliţii civice, federaţii sindicale şi personalităţi din
cuprinsul Uniunii Europene şi din afara ei au adresat Preşedintelui Klaus
Iohannis şi Guvernului prezidat de Dacian Cioloş apelul alăturat prin care
solicită României să exercite dreptul său de veto pentru a stopa ratificarea
tratatului CETA (Canada and Europe Trade
Agreement), negociat de Comisia Europeană în numele tuturor statelor membre
ale Uniunii Europene cu guvernul Regatului Canadei.
Faptul
că acest tratat de liber schimb şi de înlăturare a tuturor barierelor tarifare
şi non-tarifare dintre Uniunea Europeană şi Canada a fost negociat într-o
totală desconsiderare a intereselor României - cel de-al şaselea membru al UE
sub aspectul ponderii geografice şi demografice - este cât se poate de evident
din menţinerea separată a chestiunii libertăţii de circulaţie a persoanelor,
astfel încât statul canadian să refuze în continuare ridicarea vizelor pentru
cetăţenii români.
Aceasta
nu este însă singura problemă gravă pe care o ridică tratatul CETA. Astfel,
odată ratificat, România şi toate celelalte ţări afectate vor fi mult mai
expuse consecinţelor aplicării mecanismelor de arbitraj stat – investitori, de
genul celor care au permis hotărâri aberante ca în faimosul caz al fraţilor
Micula, aşa-numitei cooperări în reglementare care va permite unor coporaţii
private să dicteze politicile statului, precum şi relaxării standardelor de
calitate, de mediu, de protecţie a drepturilor angajaţilor şi a locurilor de
muncă. În ceea ce priveşte România, mai putem cita recunoaşterea prin tratatul
CETA a unei singure Indicaţii Geografice Protejate (Magiunul de Prune Topoloveni) - toate celelalte produse alimentare
tradiţionale româneşti fiind astfel ameninţate -, precum şi absenţa totală a
unui studiu de impact asupra economiei româneşti.
Apelul
alăturat este semnat după cum urmează:
1. Din România: Fundaţia Greenpeace CEE România, Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor
Omului din România- Comitetul Helsinki (APADOR-CH), Fundaţia Terra Mileniul III, Campania
Salvaţi Roşia Montană, Platforma
de-clic.ro, Asociaţia 2 Celsius,
Federaţia Naţională Sindicală Alma Mater,
Confederaţia Naţională Sindicală “Cartel
Alfa”, Bankwatch România, Comunitatea Uniţi Salvăm, Asociaţia Eco Ruralis şi Asociaţia România Vie (care a iniţiat
acest demers).
2. Din
Polonia: Fundacja
Strefa Zieleni, Institute of Global Responsibility, Instytut
Spraw Obywatelskich (INSPRO)/ The Civil Affairs Institute.
3. Din Grecia: Michael Tziotis, Naturefriends
Greece, Peliti, Green Institute, Greece.
4. Din Finlanda: Emmaus Aurinkotehdas ry.
5. Din Olanda: Transnational
Institute (TNI), The Netherlands
6. Din Franţa: Dr.
Raoul Marc JENNAR, Collectif Causse Méjean – Gaz de
Schiste NON, Collectif Stop TAFTA
Florac.
7. Din Regatul Unit al Marii Britanii
şi Irlandei de Nord: War on Want.
8. Din Germania: Arbeitsgemeinschaft bäuerliche Landwirtschaft (AbL) e.V. in Deutschland,
BI lebenswertes Korbach e.V., PowerShift - Verein für eine
ökologisch-solidarische Energie- & Weltwirtschaft e.V., Vorsitzende Slow Food Deutschland e.V.,
Bürgerinitiative FrackingFreies Hamburg.
9. Din Belgia: Friends of the Earth Europe.
10. Din Lituania:
Centre
for Sustainable Development (Lithuania).
11. Din Suedia: Skiftet.org - Sveriges
demokratinätverk, samt MinKampanj.nu.
12. Din Slovenia: Society Movement for Sustainable
Development of Slovenia – TRS.
13. Din Irlanda: Keep Ireland Fracking Free, FíS
NUA.
14. Reţele pan-europene: WeMove.EU, European Coordination Voa Campesina – ECVC.
15. Din Canada: The Council of Canadians, MiningWatch Canada, The January 1st Collective, Rising Tide - Coast Salish Territories.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu