La începutul acestei săptămâni au avut loc primele
dezbateri în comisiile senatoriale privind proiectul de
lege privind metodele de extracţie ale hidrocarburilor neconvenţionale,
înregistrat pe rolul Senatului sub nr. L623/2014 (fost B358/2014), prin care se
doreşte transparentizarea procesului decizional în materia explorării,
dezvoltării şi exploatării hidrocarburilor neconvenţionale şi, în primul rând,
a gazelor de şist, interzicerea tehnologiilor periculoase cunoscute sub
denumirea de fracturare hidraulică şi gazoasă de mare volum şi implicarea
societăţii civile în activitatea de supraveghere a respectării condiţiilor
pentru autorizarea şi derularea proiectelor din acest domeniu. Acest proiect de
lege a fost redactat de membri ai Asociaţiei România Vie, concomitent şi
activişti în cadrul Comunităţii Uniţi Salvăm, împreună cu un grup de
consultanţi externi (Georgeta Elisabeta Ionescu, Cristina Cânepă etc.) şi
introdusă în procedura parlamentară printr-un grup de deputaţi şi senatori. De
asemenea, proiectul este susţinut prin petiţia suport depusă la Senat cu
numărul de intrare 2264/A/02.12.2014, pentru care cu ajutorul unor voluntari
precum Maria Olteanu, Marius Lazăr, Alexandru Lişman, Marina Ştefan, Mirela
Chercicov şi alţii pe care nu-i mai numim aici s-au colectat fizic un număr de
3.767 de semnături.
Vicepreşedintele Asociaţiei România Vie, Mircea Radea, a reuşit să
participe la lucrările acestor comisii cu ajutorul senatorului Ion Iovescu şi
iată relatarea celor întâmplate:
„Luni, 8 decembrie, legea a fost la Comisia
Administrativă la care nu a fost nimeni dintre noi şi nici Iovescu care abia
seara a aflat de acest lucru. Aşa cum era de aşteptat au dat aviz negativ.
Marţi, 9 decembrie, dimineaţa am fost la Comisia
de Mediu. Cei doi senatori care au deschis gura au spus că ei nu prea ştiu cum
e treaba. Că s-au interesat aşa însă nu sunt specialişti si că ar fi vrut să
vadă o dezbatere între specialişti. Când le-am spus despre dezbaterile de la Epoch
Times unul a spus că nu acolo şi că ar fi trebuit sa fie la un post cu audienţă
(!).
Am prezentat numai o parte dintre argumente,
pentru că se grăbeau. Aşa e în Parlament, aleşii nu au timp. După mine a
cuvântat două vorbe reprezentantul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale
(ANRM) şi care a transmis că "nu pot fi de acord cu aşa ceva" şi
solicită raport de respingere. După aceea a trebuit să plecăm toţi căci comisia
avea şi alte puncte pe ordinea de zi şi au dat impresia ca nu vor să fie şi alţii
de faţă când vor decide. Mai târziu am aflat că au dat raport de respingere.
După şedinţa de plen am mers la Comisia Economică.
Aici s-a vorbit mai mult. Am prezentat argumentele pentru care legea trebuie susţinută
după care au dat cuvântul reprezentantului ANRM, de astă dată însuşi directorul
ANRM. Asta înseamnă că au luat în serios treaba şi trebuiau să se asigure că la
Comisia Economică nu se ia vreo decizie care să nu le convină.
La partea cu producţia şi consumul de gaze conform
Eurostat directorul ANRM a reacţionat şi ne-a acuzat că venim cu documente false.
Apoi s-a văitat ca el nu ştie cum să facă să asigure necesarul de gaz şi ne-a
trimis la saitul ANRM şi la saiturile producătorilor de gaze ca să ne informam
cu privire la producţia şi la consumul de gaze. Printre argumentele lui au fost
că de la explorare până la exploatare vor trece 12 ani şi că se extrage pana la
80% din cantitatea de gaze. Când le-am spus despre articolul Institutului
Geologic nu au mai vrut să asculte şi au trecut la luarea deciziei.
La Comisia Economică a fost şi un reprezentant de
la Ministerul Economiei care a susţinut ca proiectul de lege să fie respins, însă
nu a vorbit prea mult căci dezbaterea a fost mai mult cu directorul ANRM. După
ce au argumentat că şi Comisia Administrativă şi Comisia de Mediu au dat aviz
negativ şi raport de respingere, doar ei nu sunt mai fraieri, au dat tot raport
de respingere însă fără secretoşenia de la Comisia de Mediu.
Am fost apoi la Comisia Juridică care avea alte
lucruri mai importante decât această lege. Aici era şi foarte multă presă
pentru alte legi care erau pe ordinea de zi. Neavând punctul de vedere al Guvernului
care este de departe cel mai important pentru ei şi nefiind prezent niciun
reprezentant al Guvernului au propus amânarea cu o săptămână a avizului. La un
moment preşedintele comisiei a vrut să facă propunerea de aviz negativ, insa
poate şi pentru că era presa în sală au decis amânarea. La aceasta comisie nu
mi s-a dat cuvântul.
Am rămas până după ce s-a terminat şedinţa de la
Comisia Juridică ca să vorbesc cu cei din comisa tehnică cu privire la diferite
aspecte de formă a legii, aşa ca poate să mai facem unele amendamente. Cu
ocazia aceasta am văzut cum se iau deciziile la comisii.
În concluzie, nu contează niciun argument, nu
contează interesul ţării, nu contează nici dacă se distruge mediul înconjurător
şi nici dacă se dau resursele pe nimic unor privaţi. Important este ce zice Guvernul.
În jurul punctului de vedere al Guvernului ori al reprezentanţilor acestuia, dacă
participă la şedinţe, se invârt şi deciziile care se dau in comisiile senatoriale.
Situaţiile diferite sunt o întâmplare.
Acum câteva lucruri despre ce s-a întâmplat ieri
în plenul Senatului şi la Comisia Juridică unde am fost de faţă la cele mai multe
decizii care le-a luat. În plen au fost dezbătute si s-au votat câteva proiecte
de lege care ne arată cum ştiu "aleşii" să se apere şi pe ei şi pe
guvern:
1. Proiectul de lege prin care se reducea numărul
de semnături pentru înscrierea la alegerile europarlamentare de la 100.000 la 5.000
şi care primise raport de respingere de la comisii şi aviz negativ dela Guvern
a fost respins cu doar 3 voturi pentru si restul împotrivă.
2. Legea pentru aprobarea ordonanţei cu privire la
traseismul aleşilor locali a trecut cu o majoritate foarte mare.
La Comisia Juridica se vota pe bandă prin unanimitate
ceea ce spunea Guvernul.
Aşa cum ştim avem un Parlament de votanţi la
comandă şi care cu foarte puţine excepţii aplică ceea ce se dictează de la
Guvern. Nu mă aşteptam la susţinerea parlamentarilor însă dacă nu se trezeşte
cu adevărat naţiunea română ăştia lucrează sistematic împotriva intereselor României
şi împotriva oricărei incercari de spargere a controlului pe care îl au în tot
ceea ce înseamnă putere legislativă, executivă şi chiar judecătorească, mai ales
la nivel înalt.”