STIMAŢI
DOMNI,
Noi, Asociaţia ROMÂNIA VIE, un ONG românesc născut şi format în contextul
miscărilor din Piaţa Universităţii, Bucureşti, din anii 2012-2013, suntem din
ce în ce mai îngrijoraţi de agresiunea manipulată din exterior la care
vecinul estic al ţării noastre, Ucraina, este supus de la momentul
înlăturării fostului preşedinte, dl. Victor Ianukovici. Considerăm că anexarea
Peninsulei Crimeea de către Federaţia Rusă şi rebeliunea armată pro-rusă în
curs în regiunile de est şi de sud ale ţării reprezintă acţiuni
inacceptabile, amintind prea mult de evenimentele care au precedat
declanşarea celui de-al doilea război mondial.
De asemenea, aceste evenimente sunt cu atât mai
tulburătoare cu cât ele au loc în aceeaşi parte a lumii în care sunt situate
statele româneşti, România şi Republica Moldova. Să nu uităm că România şi
Principatele care au precedat existenţa modernă a ţării noastre au fost
supuse de repetate ori imperialismului rusesc şi sovietic, că Republica
Moldova a trecut prin procese foarte asemănătoare cu ceea ce se întâmplă acum
în Ucraina imediat după ce această republică şi-a declarat independenţa în
1991-1992, cu un cert risc ca acele conflicte îngheţate să fie reactivate
acum.
Oricât de îngroziţi suntem de riscul umanitar
general creat de criza în amplificare, nu putem uita că în Ucraina trăiesc
circa 500.000 de etnici români, mulţi dintre ei în unele dintre regiunile
administrative direct ameninţate de propagarea ostilităţilor dintre armata şi
poliţia ucraineană şi separatiştii pro-ruşi, iar potenţial chiar cu
implicarea a însăşi armata rusă: Odesa, Mikolaiv, Herson, Kirovograd şi
Republica Autonomă Crimeea.
Prin urmare este nevoie de o acţiune mai decisă
pentru a pune capăt agresiunii împotriva Ucrainei şi pentru a permite
popoarelor Ucrainei de a-şi hotărî singure soarta.
Apelăm la domniile voastre prin intermediul
prezentei scrisori deschise pentru că în 1994 onorabilele dumneavoastră ţări
au semnat la Budapesta Memorandumul privind Asigurările de Securitate,
garantând Ucrainei că vor respecta şi vor proteja suveranitatea şi
integritatea teritorială a acestei ţări, iar în schimb Ucraina a renunţat la
statutul său de putere nucleară, moştenit de la fosta Uniune Sovietică, iar
până în 1996 a transferat Federaţiei Ruse toate armele sale nucleare în
vederea distrugerii lor.
Până acum, cu sancţiunile simbolice introduse
împotriva anumitor subiecţi ruşi şi ucraineni, nu putem spune că ţările
domniilor voastre şi-au îndeplinit obligaţiile. Acest fapt este îngrijorător
nu numai din perspectiva încrederii ce poate fi acordată guvernelor
dumneavoastră cu privire la respectarea angajamentelor lor internaţionale,
dar şi din unghiul viitoarelor deproliferări nucleare. Care ţară care deţine
în prezent arme nucleare sau care este pe punctul să dezvolte astfel de arme
va mai renunţa la ele în viitor în schimbul unor garanţii de securitate
americane şi britanice după precedentul ucrainean?
De asemenea, apelăm la ţările domniilor voastre în
calitate de parteneri majori în NATO, alianţă din care şi România face parte.
În acest moment avem dubii că în cazul în care România va fi atacată nu de o
ţară de mărime mijlocie, precum Iranul, ci de o putere de talia Federaţiei
Ruse, NATO va acţiona în concordanţă cu articolul 5 din Tratatul Atlanticului
de Nord,
Încheiem
prin a preciza că organizaţia noastră are drept scop apărarea drepturilor omului,
protejarea patrimoniului natural, cultural, istoric, arheologic şi paleontologic, promovarea cauzelor şi obiectivelor civice, culturale şi ecologice, refomarea societătii româneşti, propunerea de politici publice având ca obiect toate materiile enumerate anterior.
|
DEAR GENTS,
We,
the ROMÂNIA VIE
Society, a Romanian NGO born and
shaped within the Bucharest, University Square Movements of 2012-2013, are more and more worried about the foreign
inspired aggression to which the Eastern neighbour of our country, Ukraine,
is subjected since the downfall of the former President, Mr. Viktor
Ianukovitch. We consider that the annexation of the Crimean Peninsula by the
Russian Federation and the pro-Russian armed rebellion ongoing in the Eastern
and Southern regions of the country represent unacceptable actions, reminding
too much of the events which preceded the beginning of World War II.
Also, these events are even more disturbing
as they are taking place in the same part of the world were the Romanian States, Romania and the Republic of Moldova, are located. Let us not forget that
Romania and the Principalities who preceded our country’s modern existence
were more then one time subjected to Russian and Soviet imperialism, and that
the Republic of Moldova underwent processes quite similar to what is
happening now in Ukraine immediately after this republic declared her
independence in 1991-1992, with a certain risk for the existing frozen
conflicts to be reactivated.
As appalled as we are of the general
humanitarian risk posed by the developing crisis, we cannot forget that there
are roughly 500,000 ethnic Romanians living in Ukraine, many of them in some
administrative regions directly threatened by the spread of the hostilities
between the Ukrainian Army and Police and the Pro-Russian separatists, and
potentially the Russian Army itself: Odessa, Mikolaiv, Herson, Kirovograd and
the Autonomous Republic of Crimea.
Therefore there is need for a more decisive
action to end the aggression against Ukraine and let the peoples of the Ukraine to freely decide their future.
We appeal to you especially by the means of
the current opened letter because in 1994 your honourable countries signed
the Budapest Memorandum on Security Assurances, guaranteeing to Ukraine to
respect and protect the sovereignty and the territorial integrity against any
foreign aggression, and in return Ukraine renounced to her status inherited
from the former Soviet Union as a nuclear power, and by 1996 transferred all
her nuclear weapons to the Russian Federation to be dismantled.
Until now, with the symbolic sanctions
introduced against certain Russian and Ukrainian subjects, we cannot say your
countries fulfilled their obligations. This is worrying not only from the
perspective of the trustworthiness of your governments in keeping their
international undertakings, but also in the perspective of future nuclear
demilitarisation. Which country who currently possesses nuclear weapons or is
on the brink of developing such weapons will give them up in the future
against American and British security guarantees after the Ukrainian
precedent?
We also appeal to your countries as senior partners
in NATO, an alliance to which Romania is also belonging. Right now we have doubts
that in the case Romania will be attacked not by a medium size
country, such as Iran, but by a power such as the Russian Federation, NATO will act in accordance with article 5
of the North Atlantic Treaty.
We end by specifying that our organisation
has as purpose the protection of the human rights, of the environment and the
cultural, archaeological, historical and fossil heritage, the promotion of
civic, cultural and ecologic causes, the reformation of the Romanian society,
suggesting public policies regarding all the previously mentioned issues.
|
Asociatia Romania Vie a fost fondata de un grup de participanti la Fenomenul Piata Universitatii 2012. ARV este activa pe urmatoarele planuri: politic- reforma Constitutiei, miscarea unionista-, al drepturilor omului- largirea libertatilor cetatenesti, promovarea drepturilor romanilor din jurul granitelor-, ecologic- gazele de sist, Rosia Montana- si patrimoniul cultural- situl arheologic de la Sibot, repatrierea tezaurului dacic de la Portile de Fier, salvarea monumentelor istorice.
miercuri, 30 aprilie 2014
Scrisoare deschisă către guvernele SUA şi Regatului Unit
marți, 22 aprilie 2014
România, viitoarea reşedinţă a Internaţionalei separatiştilor?
Prin Adresa nr. 85292/S4/31.03.2014 (dar primită de
noi prin email de-abia la 22 aprilie 2014), Ministerul Afacerilor Interne al
României, prin Secretar General chestor de poliţie Ion Stoica, a răspuns
peţiţiei formulate de Asociaţia ROMâNIA VIE, în care
ceream în termenii cei mai categorici demararea
procedurilor legale pentru declararea ca indezirabil a domnului Marc Gafarot I.
Monjo, membru al Partidului pentru Convergenţă şi Uniune Catalană şi cetăţean
spaniol, care a participat ca invitat special al organizatorilor la comemorarea
desfăşurată în data de 10 martie 2014 în Municipiul Târgu Mureş, când s-au
produs mai multe manifestări extremiste antiromâneşti.
Răspunsul reprezentantului Ministerului Afacerilor
Interne al României a fost că: „În
context, din datele şi informaţiile deţinute de structurile Ministerului
Afacerilor Interne, cu atribuţii în domeniul de referinţă nu a rezultat faptul
că persoana în cauză desfăşoară activităţi de natură să pună în pericol ordinea
publică sau securitatea naţională.”
Ca să se înţeleagă foarte clar ceea ce am observat
noi şi ceea ce refuză să vadă autorităţile puse să vegheze la interesul
naţional şi la stabilitatea statului român, numitul domn Marc Gafarot I. Monjo a transmis mulţimii prezente la manifestările
comemorative de la Târgu Mureş din 10 martie 2014 un puternic mesaj de
încurajare a separatismului pe baze etnice şi teritoriale. Astfel, acesta a
declarat că „Să nu renunţaţi niciodată la
obţinerea autonomiei. Este dreptul vostru!” şi “Acesta este un eveniment major, pentru o cauză politică onestă. Este o
plăcere pentru mine să fiu aici, deoarece o mişcare precum a voastră este
păstrată vie în memoria catalanilor. Ca membru al unei naţiuni a cărei cultură,
limbă şi identitate a fost persecutată sever de-a lungul timpului, mă simt
foarte apropiat de neamul secuiesc.” De altfel, la manifestare au fost
arborate şi steagurile celor două regiuni autonome, dar şi separatiste ale
Spaniei, Catalonia şi Ţara Bascilor, şi s-a scandat „Catalunia” şi „Autonomie”.
Aşadar, ca să explicăm şi pe înţelesul Ministerului
Afacerilor Interne al României, domnul Marc Gafarot I. Monjo, aşa cum
precizam mai sus, nu este un anonim oarecare, care îşi exercită şi el
libertatea de exprimare, ci un cunoscut om politic, reprezentant al Partidului
pentru Convergenţă şi Uniune Catalană, formaţiune politică care militează
pentru secesiunea Cataloniei de Spania. Aşadar, atunci când domnia sa face o
paralelă între situaţia poporului catalan şi cea a secuilor din centrul
României şi îi indeamnă pe secui să lupte pentru autonomie, respectivul domn nu
are de fapt în vedere autonomia. Catalonia beneficiază de un statut de largă
autonomie teritorială pe criterii etnice încă de la începutul anilor 1980, prin
urmare obiectivul partidului din care şi domnul Gafarot face parte este
separarea în cadrul unui nou stat independent şi suveran. Faptul că domnia sa
alege cu bună ştiinţă să ignore diferenţele evidente dintre realitatea
catalană, cea a unei naţiuni dependente, şi realitatea secuiască, cea a unei
minorităţi etnice având legături culturale şi etno-lingivistice, dar nu şi
geografice, cu un stat independent existent, ne indică o certă rea credinţă din
partea acestui politician spaniol.
Nu credem că este cazul ca România să devină poligonul de încercare al unei
„Internaţionale” a separatiştilor din diverse colţuri ale Europei. Noi suntem
de principiul că, în limitele drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
omului, ale legislaţiei europene şi a garantării dreptului la identitate şi la
exprimare culturală şi confesională al tuturor cetăţenilor, inclusiv la
cultivarea legăturilor cu ţările de care aceştia sunt legaţi prin etnie, limbă,
cultură şi religie, fiecare stat trebuie să gestioneze conform suveranităţii
sale problematica minorităţilor etnice şi a limbilor regionale de pe teritoriul
propriu. Prin urmare, nu considerăm acceptabil ca politicieni spanioli să
instige minorităţi din România la revendicări autonomiste şi secesioniste, tot
astfel cum nu putem fi de acord ca oameni politici români să militeze în Spania
pentru secesiunea unor regiuni ale acestei ţări.
Din
păcate, iar poziţia Secretarului General al M.A.I., domnul chestor Ion Stoica o
arată din plin, România este guvernată în prezent de indivizi inconştienţi,
care o dată încearcă să strecoare în cadrul reformei constituţionale principiul
statutului special acordabil în componenţa viitoarelor regiuni unor aşa-zise
„zone tradiţionale”, iar altă dată iniţiază legi care să creeze portiţe
arborării pe instituţiile publice a unor simboluri care nu sunt nici ale
României, nici ale Uniunii Europene şi nici ale NATO. Iar asta se întâmplă
într-un moment în care, între fantoma separatismului motivat etnic sau pur şi
simplu economic, care bântuie vestul Europei, şi ameninţarea separatismului
extremist şi violent coordonat de la Moscova, care aduce spectrul războiului în
partea de est a bătrânului continent, România rămâne una dintre oazele de
stabilitate. Să sperăm că este vorba de mai sus invocata inconştienţă şi de
incompetenţă, pentru că altfel avem de-a face cu înaltă trădare la o scară care
nu s-a mai văzut din zilele Republicii Populare Române.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)