Acest
material încearcă să prezinte o serie de detalii privind Asociaţia România Vie
şi istoricul acesteia de-a lungul anului 2013. În locul unei cronologii stricte
vom urma diversele fire directoare din evoluţia si activitatea organizaţiei
noastre, în ordinea în care au figurat ele şi în bilanţul primului an de
activitate. Un capitol special final va fi consacrat Fenomenului Piaţa
Universităţii 2013, aşa-numita „toamnă românească”.
-I-
Lupta cu sistemul
-1-
Prima
jumătate a anului 2013 a fost marcată de declanşarea reformei constituţionale.
Sub coordonarea profesorului Cristian Pîrvulescu, asistat de Todor Arpad,
Claudiu Crăciun şi de alţi voluntari ai Asociaţiei Pro Democraţia sau provenind
din rândurile cadrelor didactice şi studenţilor Şcolii Superioare de Ştiinţe
Politice şi Administrative, a fost organizat la cererea preşedintelui
Senatului, Crin Antonescu, Forumul Constituţional, ca modalitate de consultare
publică cu privire la Constituţie şi revizuirea acesteia, înainte ca
parlamentarii din comisia specială dedicată acestui subiect să înceapă să
lucreze.
Lucrurile
arătau bine pe hârtie, dar accesul in cadrul acestui Forum nu a fost uşor de
obţinut, iar modul de a lucra al acestuia s-a dovedit mult mai puţin
transparent decât fusese anunţat. Asociaţia România Vie a reuşit însă cu
tenacitate să-şi găsească locul în cadrul Forumului Constituţional, participând
la majoritatea dezbaterilor ţinute la sediul Senatului României, dar şi la
întâlnirea de la Hotel Marriott cu membri ai Comisiei de la Veneţia.
Organizaţia noastră a propus puncte din cele mai diverse, de la cele privitoare
la reunificarea statelor româneşti la reorganizarea justiţiei, a Curţii
Constituţionale si a instiuţiei avocatului poporului, la lărgirea drepturilor
cetăţeneşti şi a mecanismelor democraţiei directe, la interzicerea mineritului
cu cianuri şi a fracturării hidraulice de mare volum. Punctul de plecare al
acestora a fost Programul nostru elaborat minuţios în anul 2012.
În cadrul
dezbaterilor, România Vie a coordonat un mecanism combinat la care au colaborat
Platforma Civică Acţiunea 2012 (din 2014 Platforma Unionistă Acţiunea 2012) şi
Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei. Menţiuni speciale trebuie aduse
contribuţiei doamnei Daniela Chiriac Grigoraş şi domnilor Cătălin Mihai, Eduard
Lazăr, Mircea Radea, Alexandru Surcel şi Augustus Costache.
După
încheierea lucrărilor Forumului Constituţional, numirea coordonatorilor
acestuia ca reprezentanţi ai Forumului în comisia parlamentară specială, în
locul alegerii acestor reprezentanţi, aşa cum fusese anunţat, şi după
publicarea raportului Forumului, care a reflectat într-o măsură importantă
acele propuneri care întruneau simpatia coordonatorilor, România Vie împreună
cu Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei, Alianţa Civică şi alte
ONG-uri din diverse domenii de interes au organizat o amplă dezbatere asupra
procesului de reformă constituţională, intitulată „Procesul de revizuire a Constituţiei României: început, desfăşurare,
viitor”, care s-a ţinut în 26 iunie 2013 la Sala Constantin Stere a
Senatului României. Această dezbatere s-a bucurat de o participare numeroasă şi
a fost integral filmată. Reputatul jurnalist Ion M. Ioniţă a jucat rolul de
principal moderator al întâlnirii.
Ulterior,
în vara anului 2013, după publicarea raportului comisiei parlamentare speciale
prezidate de Crin Antonescu, în care am putut constata unele propuneri
constructive şi utile, dar altele profund nocive, precum cele relative la
regionalizare sau la înlocuirea principiului interesului naţional în
exploatarea resurselor minerale cu principiul accesului nediscriminatoriu la
aceste resurse a oricărei părţi interesate, am definitivat intern viziunea
României Vii despre reforma constituţională într-un document remis presei.
Ulterior,
procesul de reformă constituţională a fost blocat prin decizia Curţii
Constituţionale, care a statuat că pentru organizarea referendumului cu cvorum
redus de 30% trebuie să treacă cel puţin un an de la modificarea Legii
referendumului.
-2-
Păstrându-şi
interesul pentru coagularea societăţii civile şi a unor alternative politice
reale, România Vie, prin Alexandru Surcel, a luat parte în primăvara anului
2013 la întâlnirea organizată de iniţiatorul A Treia Forţă, domnul Alex Imreh,
cu candidatul independent la europarlamentare Erwin Albu, care ulterior avea să
se distingă în cadrul protestelor „toamnei româneşti”.
-II-
Campania pentru Unirea
Republicii Moldova cu România
Republicii Moldova cu România
România
Vie a participat alături de Acţiunea 2012 la Hora Unirii organizată în 24 ianuarie
2013 la Monumentul Kilometrului 0 de la Piaţa Sfântul Gheorghe, iar apoi şi-a
asumat un rol esential în campania post-electorala pentru implementarea efectivă
a măsurilor propuse prin Pactul Pentru Basarabia din anul 2012.
Astfel,
România Vie a răspuns iniţiativei Acţiunii 2012 de a promova o iniţiativă
legislativă cetăţenească prin redactarea a două proiecte de legi- unul privind
statutul cetăţenilor Republicii Moldova pe teritoriul României, ce avea să facă
obiectul iniţiativei cetăţeneşti directe, şi unul privind relaţiile bilaterale
dintre România şi Republica Moldova, care odată finalizat va fi promovat prin
intermediul parlamentarilor semnatari ai Pactului Pentru Basarabia. Primul
dintre aceste doua proiecte de legi a fost depus la Consiliul Legislativ,
pentru avizarea consultativă, iar apoi publicat în Monitorul Oficial, comitetul
de iniţiativă constituit prin act notarial avându-l ca preşedinte pe preşedintele
Asociaţiei România Vie, subsemnatul Alexandru Surcel.
A urmat
apoi timp de mai multe luni strângerea efectivă de semnături, în cadrul căreia
s-au colectat peste 117.000 de semnături în toată ţara. Membrii României Vii
s-au implicat şi în această etapă, în special domnişoara Mirela Irindea, care a
coordonat activitatea pe mai multe judeţe, şi domnul Adrian Lupu, care a
acordat asistenţă tehnică cu instalarea şi relocarea corturilor în Bucureşti.
Alexandru Surcel s-a ocupat de negocierea protocoalelor cu Primăria Muncipiului
Bucureşti şi cu demersurile cauzate de refuzul abuziv al proprietarilor mall-ului
AFI Cotroceni de a permite instalarea unui cort.
Proiectul
de lege cadru privind statutul cetăţenilor Republicii Moldova în România a fost
efectiv depus la Camera Deputaţilor în ziua de 20 noiembrie 2013, cu sprijinul
deputaţilor din comisia pentru românii de pretutindeni.
Pe de
altă parte, sâmbătă, 12 octombrie 2013, Asociaţia România Vie a organizat
flashmobul Solidaritate cu Basarabia,
cu scopul de a protesta faţă boicotul impus de Rusia asupra importurilor de vin
moldovenesc, în încercarea de a bloca intenţia Chişinăului de a parafa acordul
de asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană. Acesta s-a desfăşurat în
faţa sediului Ambasadei Republicii Moldova în România şi s-a bucurat de
participarea ambasadorului Iurie Reniţă. S-a ciocnit un pahar de vin şi s-a
făcut promovare pentru marele marş unionist din 20 octombrie.
Marşul
unionist care devine deja o tradiţie a avut loc, aşa cum am precizat deja,
duminică, 20 octombrie 2013. La chemarea Acţiunii 2012 au răspuns circa
8-10.000 de persoane, de trei ori mai mulţi decât la prima ediţie a acestui
marş, cea din 21 octombrie 2012. Ruta finală aleasă a fost Piaţa Victoriei,
Calea Victoriei, bulevardul Naţiunilor Unite, bulevardul Libertăţii, strada Izvor,
parcul Izvor- alveola din dreptul intrării de la Camera Deputaţilor, unde s-au
ţinut o serie de discursuri.
-III-
Apărarea patrimoniului natural şi
cultural
-1-
Temele
ecologice au fost atinse încă din ianuarie 2012 şi au reprezentat o preocupare
continuă, aşa cum s-a văzut şi în capitolul referitor la Forumul Constituţional.
La 27 februarie 2013, când între 6000 şi 8000 de manifestanţi au inundat străzile
Bârladului pentru a protesta faţă de reluarea demersurilor Chevron pentru începerea
exploatării gazelor de şist prin extrem de periculoasa metodă a fracturării
hidraulice de mare volum, România Vie a organizat un marş de solidaritate în
Bucureşti, pe ruta Piaţa Victoriei si Calea Victoriei, de pe trotuarul din faţa
Muzeului „Antipa” până în dreptul bisericii Kretzulescu.
În acelaşi
context, printr-o adresă expediată la 1 martie 2013 Consiliului Judetean
Vaslui, România Vie a cerut acestuia sa precizeze din ce surse va fi luata apa
necesara fracturării hidraulice.
De
asemenea, Asociaţia noastră s-a implicat alături de alte grupuri din Coaliţia
de Mediu şi de Asociaţia România Fără Ei- care a avut contribuţia decisivă- în
organizarea manifestării din Bucureşti din cadrul protestului pentru
interzicerea fracturării hidraulice care a avut loc la 4 aprilie 2013 în mai
multe oraşe din România. La Bucureşti au participat circa 500 de persoane,
fiind inaugurat pentru proteste platoul statuilor din Piaţa Universităţii, în
ciuda refuzului Primăriei Muncipiului Bucureşti.
La 5
iunie 2013, membrii României Vii au luat parte la manifestările organizate de
Coaliţia pentru Mediu cu ocazia Zilei Internaţionale a Mediului.
România
Vie a avut în vedere şi alte situaţii cu impact de mediu- toaletarea abuziv şi
excesiv aplicată a copacilor din oraşe, începutul procedurilor pentru
deschiderea minei de uraniu de la Tulgheş-, dar în anul 2013 s-au desfăşurat
doar activităţi de informare.
-2-
Problematica
patrimoniului cultural a continuat să preocupe Asociaţia România Vie şi în anul
2013. După succesul relativ obţinut în cazul distrugerii sitului roman de la
Şibot, Alba, în 2012, alte acţiuni sunt avute în vedere pentru obligarea
Primăriei Municipiului Bucureşti la aplicarea legii pentru protejarea unor
monumente istorice de primă importanţă, sau cu privire la situaţia altor situri
arheologice din Transilvania, afectate de diverse proiecte de infrastructură,
rutieră sau energetică.
-IV-
Promovarea drepturilor românilor
din jurul graniţelor
din jurul graniţelor
O altă
preocupare majoră a României Vii o constituie promovarea drepturilor culturale,
confesionale, civile şi politice ale românilor din jurul graniţelor României şi
ale Republicii Moldova.
La 23
mai 2013- 10 mai pe stil vechi-, dată la care aromânii aniversează emiterea
iradelei din 1905 prin care Înalta Poartă a recunoscut existenţa pe teritoriul
de atunci al Imperiului Otoman a miletului românesc (naţiunii) si a statuat
drepturile acestuia la educaţie, serviciu religios şi administrare in limba
proprie, România Vie a adresat o serie de petiţii autorităţilor din Grecia,
Macedonia, Albania, Bulgaria, dar şi Croaţia şi Serbia, prin intermediul
ambasadelor din Bucureşti ale acestor ţări (chiar dacă în Bulgaria discutăm
atât de aromâni, cât şi de dacoromâni, în Serbia doar de dacoromâni, iar în
Croaţia de istroromâni).
Astfel,
România Vie a solicitat responsabililor din Atena să acorde recunoaşterea
formală şi drepturi culturale, confesionale şi civile minorităţii vlahe-
aromâni şi meglenoromâni- şi să înceteze acţiunile de mistificare a istoriei şi
identităţii acestor populaţii. De asemenea, Asociaţia noastră a cerut statului
grec să inceteze acţiunile de mituire a cetăţenilor statelor vecine de etnie
aromână pentru ca aceştia să se declare greci sau să nege apartenenţa
aromânilor la românitate, acţiuni cu atât mai grave cu cât Grecia se confruntă
cu serioase dificultăţi economice, care dau naştere unor ample proteste perfect
legitime ale locuitorilor acestei ţări.
Faţă de
Sofia, Skoplje, Tirana şi Zagreb petiţiile înaintate de România Vie vizau
lărgirea drepturilor specifice minorităţilor vlaho-române, indiferent de
dialectul vorbit- aromân, dacoromân, meglenoromân sau istroromân-, până la
standardul asigurat de statul român minorităţilor naţionale de pe teritoriul
ţării noastre, şi combaterea politicilor elenizante ale Atenei, acolo unde este
cazul. O notă specială am făcut în petiţia către autorităţile croate, pornind
de la faptul că istroromâna este idiomul cel mai ameninţat cu dispariţia în
Europa la ora actuală, iar pierderea acestui dialect şi a acestei culturi ar
reprezenta o tragedie pentru civilizaţia întregului continent.
Cereri
specifice erau conţinute în petiţia adresată autorităţilor din Serbia, ţară în
care trăieşte una din cele mai numeroase şi mai compacte minorităţi româneşti.
Belgradul era solicitat nu numai să acorde aceleaşi drepturi de care
beneficiază minoritatea sârbă din România, dar şi să înceteze discriminarea
dintre românii din Voivodina (Banatul de Vest) şi vlahii dacoromâni din Valea
Timocului, în număr de circa 300.000, ca şi tentativele de a crea, după modelul
stalinist aplicat în Transnistria şi Basarabia, o falsă identitate vlahă
distinctă de cea română, inclusiv printr-o altă standardizare a limbii române
(marele eşec al „moldoveniştilor” sovietici din anii 1920) şi stabilirea unei
alte ortografii.
În a
doua jumătate a lunii decembrie 2013, printr-un comunicat, România Vie a făcut
un apel la non-violenţă în contextul protestelor din Kiev şi alte oraşe şi şi-a
exprimat solidaritatea cu aspiraţiile de integrare europeană ale ucrainenilor
şi, în mod special, cu poziţia exprimată de Uniunea Interregională "Comunitatea Românească din Ucraina" şi de deputatul român în Rada Centrală, dr.
Ion Popescu. Astfle, Asociaţia România Vie a cerut autorităţilor de la
Bucureşti să răspundă pozitiv şi consistent solicitării reprezentanţilor
minorităţii române din Ucraina de a susţine integrarea în Uniunea Europeană a
acestei ţări, ca singură cale pentru asigurarea supravieţuirii etnice,
lingvistice şi culturale a celor 600.000 de români din Ucraina, a doua
minoritate naţională din statul vecin ca pondere numerică, distribuiţi în
special în teritorii ale României istorice.
-V-
Alte preocupări
-1-
Ca şi în
2012, România Vie a monitorizat acţiunile autonomiste şi populiste din judeţele
Harghita şi Covasna, considerând ca acestea nu pot decât aduce prejudicii bunei
relaţii dintre românii majoritari şi maghiarii minoritari, expunându-i pe
ultimii la izolare şi sărăcire accentuată.
Pentru a
pune capăt discrimării negative a românilor rezidenţi în localităţile în care
maghiarii formează majoritatea, discriminare de care sunt responsabili
politicienii corupţi si extremiştii, nu populaţia maghiară în ansamblul său,
România Vie a susţinut consecvent ca prin Constituţia revizuită să se garanteze
dreptul la identitate naţională, culturală şi confesională nu doar persoanelor
aparţinând minorităţilor naţionale, cum este reglementat în prezent, ci tuturor
cetăţenilor români, fie ei minoritari sau majoritari.
-VI-
Manifestări culturale
Romania
Vie nu este însă interesată numai de proteste, acţiuni petiţionare şi
participarea la dezbateri publice, ea consideră cultura militantă o formă de acţiune
civică extrem de importantă.
O primă
acţiune de acest gen a fost evenimentul „Teama
de Eminescu”, organizat la Clubul Ţăranului Român în seara aniversării naşterii
marelui poet, prozator şi publicist, 15 ianuarie 2013. Acesta a cuprins un prim
film documentar produs de catre Asociaţia România Vie, o expoziţie de pictură,
recitaluri de poezie si alte lecturări din textele eminesciene, discursuri,
interludii muzicale, un moment al publicului. Cu o durată de trei ore, acest
eveniment s-a dovedit un real si neaşteptat succes.
România
Vie a recidivat, tot la Clubul Ţăranului Român, la 27 martie 2013, cu ocazia
dublei sărbătoriri a împlinirii a 95 de ani de la Unirea Basarabiei cu România
şi a unui an de la constituirea grupului informal ce avea să devină actuala Asociaţie
România Vie. A fost prezentat filmul documentar producţie proprie „Noua Opoziţie”, dedicat evenimentelor
din anul 2012 şi de la începutul anului 2013. S-au ţinut diverse discursuri, a
fost organizată o expoziţie de bannere şi pancarte de la proteste, au existat
mai multe momente muzicale şi, din nou, un moment al publicului.
Din
păcate, două proiecte culturale de mai mare amploare nu s-au putut realiza din
lipsă de finanţare: festivalul UNII-RO, care urma să aibă loc în luna mai pe
malul Prutului, în Parcul Francez din oraşul Ungheni din Republica Moldova, şi
Ziua Limbii Române la 31 august 2013, în incinta Teatrului de Vară din parcul
Herăstrău, în Bucureşti.
-VII-
Fenomenul Piaţa Universităţii 2013
(„toamna românească”)
Încercarea
guvernului Victor Ponta de a impune prin procedură de urgenţă o lege cu
dedicaţie care să dea drumul exploatării cu cianuri de la Roşia Montană şi
distrugerii implicite a unui patrimoniu cultural inestimabil a declanşat un
uriaş val de indignare. Nemulţumirea a izbucnit la 1 septembrie 2013, când
5.000 de oameni au inundat Piaţa Universităţii şi apoi au mărşăluit spre Piaţa
Victoriei. S-au regăsit în acelaşi perimetru veteranii Pieţei Universităţii
2012, în special cei din zona Fântânii de la Arhitectură, ca şi mulţi alţi noi
protestatari, care acum îşi manifestau pentru prima dată aplecarea spre civism.
Membrii României Vii s-au aflat la datorie din primele clipe.
Manifestaţiile
s-au ţinut lanţ în zilele următoare, culminând cu mari marşuri duminicale a
căror amploare a ajuns să depăşească 20.000 de participanţi, cifre care nu se
mai văzuseră de la protestele de la începutul anilor 1990. Marşurile au ajuns
în cartiere, iar gazele de şist s-au impus tot mai mult ca a doua temă a
protestelor, pe lângă Roşia Montană. Epicentrul mişcării a rămas, simbolic,
Piaţa Universităţii. Presa străină a intitulat cele ce se întâmplau la
Bucureşti, Cluj, Bârlad, Timişoara, Braşov, Sibiu, Galaţi etc. „toamna
românească”. S-a văzut tot mai mult că Piaţa Universităţii 2012 fusese doar un
preludiu pentru explozia din 2013 şi că Uniunea Social Liberală, care
încurajase protestele din anul anterior pentru a slăbi puterea preşedintelui Traian
Băsescu, dar le şi sabotase prin impresia de politizare şi manevrare creată de
presa controlată politic, se prinsese în propria ei capcană.
Primele
rezultate au început să se vadă imediat. S-a renunţat la procedura de urgenţă
pentru adoptarea proiectului de lege privind Roşia Montană şi s-a constituit o
comisie parlamentară specială menită iniţial să tragă de timp. Se spera că
protestele, tratate iniţial cu toleranţă, vor scădea treptat în intensitate. La
îndemnul celor din Campania Salvaţi Roşia Montană, ale căror revendicări au
constituit revendicările iniţiale ale mişcării de protest, Piaţa a decis să
boicoteze comisia parlamentară. România Vie a avut îndoieli faţă de această
strategie, dar a ales să respecte boicotul. Doar câţiva protestatari cu
caractere îndoielnice au încălcat consemnul.
Protestele
din Piaţa Universităţii nu au fost revendicate de nicio organizaţie sau niciun
grup anume, dar au reunit persoane de toate orientările şi interesate de cele
mai diverse cauze. Comunicarea a fost realizată printr-o pagină de Facebook
administrată de un grup de tineri profesionişti în PR. Din acest nucleu iniţial
făceau parte şi reprezentanţi ai C.S.R.M., membri ai Miliţiei Spirituale, în
frunte cu Mihail Bumbeş, apoi Cristian Neagoe, Claudiu Crăciun, Vlad Ioachimescu,
Alexandru Alexe etc. S-a apelat şi la George Simion, într-o fază puţin
ulterioară. Vlad Ioachimescu a fost cel care a pus problema lărgirii nucleului
inclusiv către grupuri aflate de peste un an în stare de beligeranţă, iar
iniţiativa sa a fost puternic susţinută, poate puţin suprinzător având în
vedere evenimentele din 2012, de către Teddy Florea. S-a ajuns astfel la ceea
ce am putea numi o reconciliere „istorică”, inclusiv între România Vie şi
grupul din jurul lui Claudiu Crăciun.
Prin
urmare, s-au organizat un fel de şedinţe plenare, deschise practic oricărui
doritor dintre participanţi, şi la constituirea unor grupuri operative. Din
cadrul României Vii, Alexandru Surcel şi-a asumat grupul juridic. Cei mai
activi membri ai României Vii prezenţi la plenare au fost Mircea Radea,
Augustus Costache şi Alexandru Surcel, dar au contribuit şi Radu Andrei şi
Cătălin Mihai.
Putem
spune că în felul acesta s-a constituit comunitatea Uniţi Salvăm – United We Save, care are potenţialul de a deveni un
echivalent românesc al mişcărilor de tip Indignados şi Occupy.
Desigur,
asta nu înseamnă că nu au mai existat dezbateri contradictorii. La finele lunii
septembrie şi în octombrie, cea mai serioasă dintre acestea privea includerea
sau nu pe lista de revendicări a unora privind explorarea şi exploatarea
gazelor de şist prin fracturarea hidraulică de mare volum. Practic, în
dezbatere s-au manifestat trei curente: cel cantonat exclusiv pe Roşia Montană,
cel aflat în cealaltă extremă, care dorea trecerea la revendicări cât mai
diverse şi cât mai politice, şi cel intermediar, al lărgirii gradate, mai întâi
cu gazele de şist. Istoria avea însă să tranşeze disputa independent de
argumentele pro şi contra.
La 16
octombrie 2013, contractorii Chevron, protejaţi de forţele de ordine ale unui
guvern trădător, au venit să instaleze prima sondă pentru explorarea gazelor de
şist prin fracturare hidraulică la Pungeşti, în judeţul Vaslui. Au fost blocaţi
de protestul localnicilor, însă jandarmii au intervenit violent. Seara,
spontan, s-a ieşit în stradă la Bucureşti, iar în ciuda încercărilor
Jandarmeriei de a-i opri, manifestanţii au trecut pe sub Arcul de Triumf.
Momentul
coincidea cu o schimbare de dispoziţie a Puterii. Disperat că strategia
toleranţei nu dă roade şi că protestele nu scad în intensitate, guvernul a
decis să treacă la represiune. În acest context a avut loc incidentul de la
Club A, chiar în seara următoare, când un flashmob la adresa ministrului
culturii, Daniel Barbu, a fost folosit pentru o diversiune soldată cu spargerea
aranjată a lunetei maşinii ministerului. Făcând un pas dincolo de represiunea
lui Emil Boc şi a lui Traian Igaş, primul ministru Victor Ponta şi ministrul de
interne Radu Stroe au trecut la deschiderea de dosare penale. Inclusiv
Alexandru Surcel, din cadrul României Vii, a fost declarat făptuitor în
legătură cu acest incident, primind ulterior neînceperea urmăririi penale, dar
fiind menţinut ca martor, ceea ce l-a neutralizat ca avocat dipus să asiste
diverşii învinuiţi.
Ulterior,
Jandarmeria Română a încetat să mai urmeze marşurile, în speranţa producerii
unor incidente care să justifice o intervenţie în forţă şi care nu au avut loc,
şi s-a limitat la a proteja, uneori cu efective si dotări exagerate, anumite
sedii de instituţii. Amenzile contravenţionale abuzive au început să fie
distribuite cu aceeaşi „generozitate” ca şi în 2012, dând mult de lucru
grupului juridic, şi au avut loc şi agresiuni fizice asupra demonstranţilor.
Comisia
specială pentru Roşia Montană şi-a prezentat raportul în 11 noiembrie 2013, dar
gestul a fost doar unul formal, legea Roşia Montană Gold Corporation fiind
abandonată sub presiunea străzii, care a determinat Partidul Naţional Liberal
să-şi retragă orice sprijin, forţând şi Partidul Social Democrat să recurgă la
o nouă strategie: adoptarea unei noi legi a minelor, proiect respins la rândul
său la 10 decembrie 2013, chiar de Ziua Internaţională a Drepturilor Omului, în
timp ce protestatarii ocupau sediul Avocatului Poporului. În felul acesta, ca o
primă victorie notabilă a mişcării de protest, proiectul companiei Roşia
Montană Gold Corporation a fost blocat pentru o perioadă imprecisă de timp.
Evident, victoria finală va fi obţinută de-abia când Roşia Montană va fi
inclusă în Patrimoniul Universal UNESCO.
Tendinţa
de radicalizare a protestelor s-a exprimat cel mai bine în comuna Moşna,
judeţul Sibiu, unde localnicii împreună cu protestatari veniţi din alte oraşe
precum Bucureşti, Braşov, Sibiu şi Cluj au îndepărtat cablurile întinse de S.C.
Prospecţiuni S.A., fără acordul proprietarilor, pentru o prospectare seismică
pentru gaze de şist.
La 2
decembrie 2013 Jandarmeria Română a intervenit împotriva protestatarilor din
tabăra de rezistenţă instalată pe o proprietate învecinată terenului destinat
sondei de la Pungeşti şi apoi au început să păzească efectuarea construcţiei.
Măsuri speciale de intimidare au fost impuse în toată comuna şi, mai ales, în
satele Siliştea şi Pungeşti. Printre primii care s-au dus la faţa locului
pentru a evalua situaţia a fost şi Mircea Radea, de la România Vie, care s-a
întors cu informaţii esenţiale pentru plenara Uniţi Salvăm.
În
aceste condiţii s-a produs „răscoala ţărănească” din 7 decembrie, reprimată dur
de Jandarmerie. Pungeşti a fost declarat zonă specială de siguranţă publică,
conform Ordinului nr. 60/2010 al Ministrului de Interne, care s-a tradus
efectiv prin instaurarea unui regim de ocupaţie militară, asemănător modului în
care armata şi securitatea invadau satele şi abuzau locuitorii la finele anilor
1940 şi în anii 1950, în căutarea luptătorilor din rezistenţa anticomunistă.
Printre cei ajunşi în acea zi acolo a fost şi Alexandru Surcel, care a
constatat o stare de lucruri incredibilă pentru Uniunea Europeană a secolului
XXI. Încă din aceeaşi seară a reclamat abuzurile, ajungând să discute inclusiv
cu senatorul PNL Norica Neculai.
A doua
zi, la Bucureşti, la a doua manifestaţie de solidaritate consecutivă, aveau loc
alte abuzuri, mai mulţi protestatari fiind agresaţi fizic de către jandarmi,
inclusiv vicepreşedintele României Vii Cătălin Mihai, a cărui portavoce a fost
spartă intenţionat de unul dintre lucrătorii Jandarmeriei. Unii dintre cei
agresaţi au fost ridicaţi, duşi la o secţie de poliţie şi amendaţi.
Violenţele
provocate de Jandarmeria lui Stroe şi a lui Ponta au crescut în intensitate la
marşul din seara zilei de 15 decembrie 2013, potenţat de superimunitatea votată
de parlamentari şi de legea amnistiei, dedicată politicienilor condamnaţi
pentru fapte de coruptie, când s-a încercat fără succes oprirea manifestanţilor
pe traseu, iar la Piaţa Victoriei mai mulţi protestatari au fost bătuţi, unii
lăsaţi cu leziuni destul de grave, iar patru dintre aceştia au fost ridicaţi şi
duşi la Secţia 2 poliţie, unde Alexandru Surcel şi Augustus Costache au mers
să-i asiste. Aici i-au găsit pe Erwin Albu şi Dan Savu, amândoi uşor răniţi, în
timp ce Willy Schuster, cu mai multe degete rupte şi lovit dur la cap, fusese
deja transportat la Spitalul de Urgenţă Floreasca.
A
devenit astfel clar că este timpul ca mişcarea de protest să treacă la un nou
nivel. Un colectiv format ad hoc în cadrul Uniţi Salvăm, din care făceau parte
şi Augustus Costache, Mircea Radea şi Alexandru Surcel, dar şi Georgeta
Ionescu, Maria Olteanu, Daria Marinescu, Teddy Florea, Claudiu Crăciun, Dragoş
Andriana, Mircea Serdin etc. au redactat un document intitulat Declaraţia de la
Bucureşti, care pe lângă revendicările relative la mineritul cu cianuri,
includerea Roşiei Montane in Patrimoniul Universal UNESCO şi fracturarea
hidraulică de mare volum, a inclus şi cereri privind reforma sistemului
electoral şi a legii partidelor, desecretizarea contractelor şi clauzelor
secrete semnate de statul român şi limitarea abilităţii acestuia de a intra în
astfel de înţelegeri, abrogarea superimunităţii şi retragerea legii amnistiei
şi, nu în ultimul rând, demisia guvernului şi a preşedintelui. Declaraţia de la
Bucureşti a fost gândită ca să fie citită la mitingul din 21 decembrie 2013 şi
comunicată mass mediei de către Alexandru Surcel în preziua protestului.
La
marşul din 21 decembrie 2013 au participat cel puţin 8.000 de persoane.
Declaraţia de la Bucureşti a fost citită de două ori, cei prezenţi reacţionând
pozitiv. S-a mers din Piaţa Universităţii către Piaţa Victoriei, prin Piaţa
Romană, fiind simbolic refăcută din lumânări baricada de la Hotel Intercontinental
din 21 Decembrie 1989, iar apoi la Piaţa Revoluţiei, prin Calea Victoriei.
Guvernul şi-a demonstrat din plin frica, Palatul Victoria şi Ministerul de
Interne fiind păzite de efective uriaşe de jandarmi, inclusiv de scutieri şi
tunuri cu apă. Ţinând însă seama de semnificaţia istorică a zilei, aceştia nu
au intervenit, singurul incident având loc când Cezar Avrămuţă s-a urcat pe un
tun cu apă, în faţa sediului Ministerului de Interne, iar apoi s-a încercat
extragerea acestuia din mulţime, zădărnicită de protestatari. Imediat după
aceea, tunul cu apă a fost retras, ceea ce a creat noi momente de tensiune.
Mai
târziu, un mic grup de protestatari a refăcut baricada de la Intercontinental
din lumânări şi deşeuri. Un alt militant întors de la Pungeşti, Alexandru
Popescu, zis Sandu, a intrat în aceeaşi zi în greva foamei şi s-a instalat pe
platoul din faţa Teatrului Naţional Bucureşti. În 4 şi 5 ianuarie 2014 i s-au
alăturat alţi doi grevişti ai foamei, Iulian Marcu şi George Popescu, şi ei
reveniţi după mai mult timp petrecut în Pungeşti. La 12 ianuarie 2014,
Alexandru Popescu şi-a încetat protestul.
Cu marşul din 21 decembrie 2013 „toamna românească”
s-a încheiat, dar nu şi mişcarea de protest. În timp ce comunitatea Uniţi
Salvăm continuă să se coaguleze, unii protestatari au decis să facă pasul spre
politică; Erwin Albu este decis să candideze independent la alegerile
europarlamentare din luna mai 2014, iar George Epurescu (România Fără Ei), care
în cursul anului 2013 s-a concentrat pe subiectul gazelor de şist, a început
demersurile pentru formarea unui partid politic, numit Partidul Oamenilor
Liberi (P.O.L.). Cum constituirea unui partid este un proces dificil în
actualele condiţii legale, şi George Epurescu are în vedere candidaturi
independente pentru alegerile europarlamentare. Convingerea României Vii este că
România are nevoie atât de o societate civilă autentică, independentă, puternică
şi apartinică, cât şi de o garnitură nouă de oameni politici, veniţi din afara
actualei clase politice, inclusiv de partide noi, necompromise. Procesul de
coagulare a noii societăţi civile a început în anul 2012 şi a prins noi
dimensiuni cu Fenomenul Piaţa Universităţii 2013, dar în ce priveşte pasul
unora dintre activişti către politica electorală anul 2016 pare a fi adevărata
miză. Unii, ca Mihail Bumbeş, dau chiar un termen mai lung, anul electoral
2020.
