miercuri, 12 august 2015

Distrugerea unor situri arheologice acum trei ani, pentru o autostradă azi în surpare


Iată pentru ce a fost distrus situl arheologic roman de mare importanţă de la Şibot, judeţul Alba, a cărui desfiinţare în toamna anului 2012 am încercat să o stopăm prin proteste, petiţii şi întâlniri cu directorul Muzeului Naţional Brukenthal şi cu directorul adjunct al Muzeului Naţional de Istorie a României: pentru o porţiune de autostradă care se dovedeşte prost proiectată, prost executată şi care în acest moment se surpă pur şi simplu: http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Special/Romania+cu+incetinitorul/Sibiu-Orastie+autostrada+greselilor+in+lant Ulterior distrugerii de către excavatoarele firmei austriece (din nou!) Strabag, am iniţiat un dosar penal care a plecat de la poliţie către Ministerul Public cu recomandarea de începere a urmăririi penale, dar care apoi a fost oprit de complicităţile dintre făptuitori şi organele de stat, exact cele care ar trebui să protejeze patrimoniul naţional, nu să facă jocul unor grupuri de interese.
Reamintim că pe aceeaşi porţiune dintre Sibiu şi Orăştie a fost afectat de lucrările pentru construcţia autostrăzii A1, în vara aceluiaşi an, şi faimosul oraş preistoric Turdaş, a cărui existenţă este cunoscută încă din 1855, fiind printre primele centre descoperite ale civilizaţiei neolitice Vinca, numită uneori şi Vinca Turdaş, şi unul dintre cele mai importante aşezări ale acestei culturi, una din primele civilizaţii urbane din Europa şi din lume. De altfel, Turdaş este şi locul unde baronesa Zsofia Torma, arheolog prin vocaţie şi corespondentă a faimosului Heinrich Schliemann, a găsit în anul 1875 primele inscripţii străvechi din bazinul Dunării de Jos, din acelaşi sistem simbolic de care aparţin şi faimoasele tăbliţe de la Tărtăria, sistem de simboluri supus unei ample controverse încă din anii 1960, când datările cu Carbon 14 au demonstrat o vechime cu 1500-2000 de ani mai mare decât a scrierii pictografice de la Djemet Nassr, Sumer (sudul Irakului), în mod uzual considerată cea mai veche scriere din lume.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu