luni, 17 noiembrie 2014

Scrisoare deschisă poporului român şi preşedintelui ales Klaus Werner Iohannis



Felicităm poporul român pentru că a dovedit, după 25 de ani de la revoluţia din decembrie 1989, că a început să înţeleagă cu adevărat mecanismele democraţiei şi că a ajuns să-şi preţuiască dreptul de a alege la fel de mult ca dreptul la pâine, cel care i-a mânat pe cei mai mulţi în stradă atunci, în zilele acelui decembrie fierbinte. Prezenţa de 62% peste tot pe unde trăiesc cetăţeni români, solidaritatea arătată de protestatari, care a demonstrat din plin că diviziunile artificiale de tipul "voi nu aţi mâncat salam cu soia" au trecut şi nu se vor mai întoarce, acestea sunt marile victorii ale zilei de ieri.

De asemenea, românii, votând un minoritar etnic şi religios, au demonstrat că, indiferent ce meliţează diverşii Tokeşi şi Viktor Orbani, sunt un popor incluziv, care într-o majoritate categorică a respins propaganda fascistoidă a PSD şi a USL 2.0, construită pe etnicitate şi apartenenţă confesională.

Îl felicităm şi pe domnul Klaus Werner Iohannis. Deocamdată, din politeţe, altfel aşteptăm ca domnia să ne demonstreze că atunci când am spus referitor la întreaga clasă politică #aceeaşimizerie ne-am înşelat. Pentru aceasta nu-i vom acorda însă un termen de graţie.

Am luat notă că domnia sa a cerut deja convocarea Parlamentului pentru respingerea proiectului de lege privind graţierea şi amnistia, dar aşteptăm ca la fel de urgent să uzeze de calitatea constituţională în curs de dobândire pentru a declanşa un proces de amplă revizuire a legilor electorale, a legii partidelor şi a legii finanţării partidelor, în concordanţă cu cerinţele campaniei Politica Fără Bariere, astfel încât vocaţia democratică dovedită de români să-şi primească şi cadrul adecvat de manifestare.

Îi mai pretindem domnului Klaus Iohannis susţinerea ACL şi a viitorilor aliaţi la guvernare pentru adoptarea proiectului de lege privind metodele de extracţie a hidocarburilor neconvenţionale înregistrat la Senat cu nr. B358/2014, prin care se interzice pe teritoriul României exploatarea gazelor de şist prin fracturarea hidraulică sau gazoasă de mare volum şi se creează mecanismele unei transparentizări a luării deciziei în acest domeniu sensibil.

Îi cerem domnului Klaus Iohannis să-şi invite imperativ colegii de partid şi alianţă să iniţieze şi să susţină demersurile necesare înscrierii patrimoniului cultural de la Roşia Montană în lista tentativă a patrimoniului universal UNESCO şi să legifereze interzicerea mineritului cu cianuri pe teritoriul României.

Cea mai mare tragedie de mediu cu care se confruntă România sunt însă despăduririle abuzive şi masive, care afectează cursul râurilor, cauzează alunecări de teren şi inundaţii catastrofale, ameninţă calitatea aerului, clima şi biodiversitatea. Îi pretindem domnului Iohannis şi colegilor săi să acţioneze în vederea interzicerii exportului de cherestea şi a implementări unui program naţional de reîmpăduriri. Cerem revizuirea recentelor modificări aduse Codului silvic.

În final, dar nu în cele din urmă, îi solicităm domnului preşedinte Klaus Iohannis să-şi asume şi să impulsioneze implementarea măsurilor menţionate în Pactul pentru Basarabia din 2012 şi în Proclamaţia de la Bucureşti din 12 octombrie 2014, în vederea refacerii unităţii patriei sale, România, după modelul ţării strămoşilor domniei sale, Germania.

Despre rezultatele alegerilor prezidenţiale

Ponta, ai primit ce ai meritat. Iohannis, ai grijă ce faci sau urmezi.

marți, 11 noiembrie 2014

În 16 noiembrie protestăm faţă de votul din diaspora



Asociaţia ROMâNIA VIE vă aduce la cunoştinţă faptul că pentru noi demisia domnului ministru de externe Titus Corlăţean reprezintă o prea mică satisfacţie faţă de încălcarea gravă a dreptului de a alege al cetăţenilor români aflaţi peste hotarele României. Aşa cum am văzut deja, noul ministru al afacerilor externe, domnul Teodor Meleşcanu, a anunţat că nu se pune problema înfiinţării de noi secţii de votare în diaspora, sub pretextul unui impediment legal. Pe lângă faptul că Biroul Electoral Central a anunţat că o astfel de imposibilitate legală nu există, putem observa cum Guvernul României opune un teoretic formalism legal unui drept fundamental şi constituţional, obţinut cu preţul vieţii celor peste o mie de martiri ai revoluţiei din decembrie 1989, de la care se împlinesc în curând 25 de ani, dar şi al sutelor de mii de victime ale regimului comunist dintre anii 1945-1989.
Desigur, un astfel de impediment nu a existat când s-a pus problema suspendării prin ordonanţă a Guvernului a legii care stopa traseismul aleşilor locali, fiind evidentă dubla măsură pe care o practică domnul Victor Ponta şi cu sprijinitorii săi în funcţie de interesul meschin de a-l plasa pe domnia sa la Palatul Cotroceni pentru următorii cinci ani.
De asemenea, ne exprimăm îngrijorarea faţă de "turismul electoral", faţă de presiunile pe care preşedinţii de consilii judeţene din tabăra guvernamentală le exercită asupra aleşilor locali, din care o parte recent migraţi în condiţiile menţionate mai sus, şi asupra funcţionarilor din administraţiile publice locale, precum şi faţă de atragerea Bisericii Ortodoxe Române în campania pentru turul doi al alegerilor prezidenţiale.
Prin urmare, informăm Guvernul României, Partidul Social Democrat, forţele politice aliate acestuia că monitorizăm atent situaţia şi că dacă în timpul desfăşurării celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, duminică, 16 noiembrie 2014, se va repeta faptul atât de grav al împiedicării participării la scrutin al românilor din diaspora, dar şi îngreunarea votului din campusurile studenţeşti, aşa cum s-au petrecut lucrurile pe 2 noiembrie, vom ieşi din nou în stradă, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, în cursul serii de 16 noiembrie, alături de ceilalţi activişti şi cetăţeni indignaţi ca şi noi.