duminică, 12 ianuarie 2014

ROMÂNIA VIE – Bilanţul celui de-al doilea an de activitate



Acest material încearcă să prezinte o serie de detalii privind Asociaţia România Vie şi istoricul acesteia de-a lungul anului 2013. În locul unei cronologii stricte vom urma diversele fire directoare din evoluţia si activitatea organizaţiei noastre, în ordinea în care au figurat ele şi în bilanţul primului an de activitate. Un capitol special final va fi consacrat Fenomenului Piaţa Universităţii 2013, aşa-numita „toamnă românească”.

-I-
Lupta cu sistemul
-1-

Prima jumătate a anului 2013 a fost marcată de declanşarea reformei constituţionale. Sub coordonarea profesorului Cristian Pîrvulescu, asistat de Todor Arpad, Claudiu Crăciun şi de alţi voluntari ai Asociaţiei Pro Democraţia sau provenind din rândurile cadrelor didactice şi studenţilor Şcolii Superioare de Ştiinţe Politice şi Administrative, a fost organizat la cererea preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, Forumul Constituţional, ca modalitate de consultare publică cu privire la Constituţie şi revizuirea acesteia, înainte ca parlamentarii din comisia specială dedicată acestui subiect să înceapă să lucreze.
Lucrurile arătau bine pe hârtie, dar accesul in cadrul acestui Forum nu a fost uşor de obţinut, iar modul de a lucra al acestuia s-a dovedit mult mai puţin transparent decât fusese anunţat. Asociaţia România Vie a reuşit însă cu tenacitate să-şi găsească locul în cadrul Forumului Constituţional, participând la majoritatea dezbaterilor ţinute la sediul Senatului României, dar şi la întâlnirea de la Hotel Marriott cu membri ai Comisiei de la Veneţia. Organizaţia noastră a propus puncte din cele mai diverse, de la cele privitoare la reunificarea statelor româneşti la reorganizarea justiţiei, a Curţii Constituţionale si a instiuţiei avocatului poporului, la lărgirea drepturilor cetăţeneşti şi a mecanismelor democraţiei directe, la interzicerea mineritului cu cianuri şi a fracturării hidraulice de mare volum. Punctul de plecare al acestora a fost Programul nostru elaborat minuţios în anul 2012.
În cadrul dezbaterilor, România Vie a coordonat un mecanism combinat la care au colaborat Platforma Civică Acţiunea 2012 (din 2014 Platforma Unionistă Acţiunea 2012) şi Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei. Menţiuni speciale trebuie aduse contribuţiei doamnei Daniela Chiriac Grigoraş şi domnilor Cătălin Mihai, Eduard Lazăr, Mircea Radea, Alexandru Surcel şi Augustus Costache.
După încheierea lucrărilor Forumului Constituţional, numirea coordonatorilor acestuia ca reprezentanţi ai Forumului în comisia parlamentară specială, în locul alegerii acestor reprezentanţi, aşa cum fusese anunţat, şi după publicarea raportului Forumului, care a reflectat într-o măsură importantă acele propuneri care întruneau simpatia coordonatorilor, România Vie împreună cu Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei, Alianţa Civică şi alte ONG-uri din diverse domenii de interes au organizat o amplă dezbatere asupra procesului de reformă constituţională, intitulată „Procesul de revizuire a Constituţiei României: început, desfăşurare, viitor”, care s-a ţinut în 26 iunie 2013 la Sala Constantin Stere a Senatului României. Această dezbatere s-a bucurat de o participare numeroasă şi a fost integral filmată. Reputatul jurnalist Ion M. Ioniţă a jucat rolul de principal moderator al întâlnirii.
Ulterior, în vara anului 2013, după publicarea raportului comisiei parlamentare speciale prezidate de Crin Antonescu, în care am putut constata unele propuneri constructive şi utile, dar altele profund nocive, precum cele relative la regionalizare sau la înlocuirea principiului interesului naţional în exploatarea resurselor minerale cu principiul accesului nediscriminatoriu la aceste resurse a oricărei părţi interesate, am definitivat intern viziunea României Vii despre reforma constituţională într-un document remis presei.
Ulterior, procesul de reformă constituţională a fost blocat prin decizia Curţii Constituţionale, care a statuat că pentru organizarea referendumului cu cvorum redus de 30% trebuie să treacă cel puţin un an de la modificarea Legii referendumului.


-2-

            Păstrându-şi interesul pentru coagularea societăţii civile şi a unor alternative politice reale, România Vie, prin Alexandru Surcel, a luat parte în primăvara anului 2013 la întâlnirea organizată de iniţiatorul A Treia Forţă, domnul Alex Imreh, cu candidatul independent la europarlamentare Erwin Albu, care ulterior avea să se distingă în cadrul protestelor „toamnei româneşti”.

-II-
Campania pentru Unirea
Republicii Moldova cu România

România Vie a participat alături de Acţiunea 2012 la Hora Unirii organizată în 24 ianuarie 2013 la Monumentul Kilometrului 0 de la Piaţa Sfântul Gheorghe, iar apoi şi-a asumat un rol esential în campania post-electorala pentru implementarea efectivă a măsurilor propuse prin Pactul Pentru Basarabia din anul 2012.
Astfel, România Vie a răspuns iniţiativei Acţiunii 2012 de a promova o iniţiativă legislativă cetăţenească prin redactarea a două proiecte de legi- unul privind statutul cetăţenilor Republicii Moldova pe teritoriul României, ce avea să facă obiectul iniţiativei cetăţeneşti directe, şi unul privind relaţiile bilaterale dintre România şi Republica Moldova, care odată finalizat va fi promovat prin intermediul parlamentarilor semnatari ai Pactului Pentru Basarabia. Primul dintre aceste doua proiecte de legi a fost depus la Consiliul Legislativ, pentru avizarea consultativă, iar apoi publicat în Monitorul Oficial, comitetul de iniţiativă constituit prin act notarial avându-l ca preşedinte pe preşedintele Asociaţiei România Vie, subsemnatul Alexandru Surcel.
A urmat apoi timp de mai multe luni strângerea efectivă de semnături, în cadrul căreia s-au colectat peste 117.000 de semnături în toată ţara. Membrii României Vii s-au implicat şi în această etapă, în special domnişoara Mirela Irindea, care a coordonat activitatea pe mai multe judeţe, şi domnul Adrian Lupu, care a acordat asistenţă tehnică cu instalarea şi relocarea corturilor în Bucureşti. Alexandru Surcel s-a ocupat de negocierea protocoalelor cu Primăria Muncipiului Bucureşti şi cu demersurile cauzate de refuzul abuziv al proprietarilor mall-ului AFI Cotroceni de a permite instalarea unui cort.
Proiectul de lege cadru privind statutul cetăţenilor Republicii Moldova în România a fost efectiv depus la Camera Deputaţilor în ziua de 20 noiembrie 2013, cu sprijinul deputaţilor din comisia pentru românii de pretutindeni.
Pe de altă parte, sâmbătă, 12 octombrie 2013, Asociaţia România Vie a organizat flashmobul Solidaritate cu Basarabia, cu scopul de a protesta faţă boicotul impus de Rusia asupra importurilor de vin moldovenesc, în încercarea de a bloca intenţia Chişinăului de a parafa acordul de asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană. Acesta s-a desfăşurat în faţa sediului Ambasadei Republicii Moldova în România şi s-a bucurat de participarea ambasadorului Iurie Reniţă. S-a ciocnit un pahar de vin şi s-a făcut promovare pentru marele marş unionist din 20 octombrie.
Marşul unionist care devine deja o tradiţie a avut loc, aşa cum am precizat deja, duminică, 20 octombrie 2013. La chemarea Acţiunii 2012 au răspuns circa 8-10.000 de persoane, de trei ori mai mulţi decât la prima ediţie a acestui marş, cea din 21 octombrie 2012. Ruta finală aleasă a fost Piaţa Victoriei, Calea Victoriei, bulevardul Naţiunilor Unite, bulevardul Libertăţii, strada Izvor, parcul Izvor- alveola din dreptul intrării de la Camera Deputaţilor, unde s-au ţinut o serie de discursuri.

-III-
Apărarea patrimoniului natural şi cultural

-1-

Temele ecologice au fost atinse încă din ianuarie 2012 şi au reprezentat o preocupare continuă, aşa cum s-a văzut şi în capitolul referitor la Forumul Constituţional. La 27 februarie 2013, când între 6000 şi 8000 de manifestanţi au inundat străzile Bârladului pentru a protesta faţă de reluarea demersurilor Chevron pentru începerea exploatării gazelor de şist prin extrem de periculoasa metodă a fracturării hidraulice de mare volum, România Vie a organizat un marş de solidaritate în Bucureşti, pe ruta Piaţa Victoriei si Calea Victoriei, de pe trotuarul din faţa Muzeului „Antipa” până în dreptul bisericii Kretzulescu.
În acelaşi context, printr-o adresă expediată la 1 martie 2013 Consiliului Judetean Vaslui, România Vie a cerut acestuia sa precizeze din ce surse va fi luata apa necesara fracturării hidraulice.
De asemenea, Asociaţia noastră s-a implicat alături de alte grupuri din Coaliţia de Mediu şi de Asociaţia România Fără Ei- care a avut contribuţia decisivă- în organizarea manifestării din Bucureşti din cadrul protestului pentru interzicerea fracturării hidraulice care a avut loc la 4 aprilie 2013 în mai multe oraşe din România. La Bucureşti au participat circa 500 de persoane, fiind inaugurat pentru proteste platoul statuilor din Piaţa Universităţii, în ciuda refuzului Primăriei Muncipiului Bucureşti.
La 5 iunie 2013, membrii României Vii au luat parte la manifestările organizate de Coaliţia pentru Mediu cu ocazia Zilei Internaţionale a Mediului.
România Vie a avut în vedere şi alte situaţii cu impact de mediu- toaletarea abuziv şi excesiv aplicată a copacilor din oraşe, începutul procedurilor pentru deschiderea minei de uraniu de la Tulgheş-, dar în anul 2013 s-au desfăşurat doar activităţi de informare.

-2-

            Problematica patrimoniului cultural a continuat să preocupe Asociaţia România Vie şi în anul 2013. După succesul relativ obţinut în cazul distrugerii sitului roman de la Şibot, Alba, în 2012, alte acţiuni sunt avute în vedere pentru obligarea Primăriei Municipiului Bucureşti la aplicarea legii pentru protejarea unor monumente istorice de primă importanţă, sau cu privire la situaţia altor situri arheologice din Transilvania, afectate de diverse proiecte de infrastructură, rutieră sau energetică.

-IV-
Promovarea drepturilor românilor
din jurul graniţelor

O altă preocupare majoră a României Vii o constituie promovarea drepturilor culturale, confesionale, civile şi politice ale românilor din jurul graniţelor României şi ale Republicii Moldova.
La 23 mai 2013- 10 mai pe stil vechi-, dată la care aromânii aniversează emiterea iradelei din 1905 prin care Înalta Poartă a recunoscut existenţa pe teritoriul de atunci al Imperiului Otoman a miletului românesc (naţiunii) si a statuat drepturile acestuia la educaţie, serviciu religios şi administrare in limba proprie, România Vie a adresat o serie de petiţii autorităţilor din Grecia, Macedonia, Albania, Bulgaria, dar şi Croaţia şi Serbia, prin intermediul ambasadelor din Bucureşti ale acestor ţări (chiar dacă în Bulgaria discutăm atât de aromâni, cât şi de dacoromâni, în Serbia doar de dacoromâni, iar în Croaţia de istroromâni).
Astfel, România Vie a solicitat responsabililor din Atena să acorde recunoaşterea formală şi drepturi culturale, confesionale şi civile minorităţii vlahe- aromâni şi meglenoromâni- şi să înceteze acţiunile de mistificare a istoriei şi identităţii acestor populaţii. De asemenea, Asociaţia noastră a cerut statului grec să inceteze acţiunile de mituire a cetăţenilor statelor vecine de etnie aromână pentru ca aceştia să se declare greci sau să nege apartenenţa aromânilor la românitate, acţiuni cu atât mai grave cu cât Grecia se confruntă cu serioase dificultăţi economice, care dau naştere unor ample proteste perfect legitime ale locuitorilor acestei ţări.
Faţă de Sofia, Skoplje, Tirana şi Zagreb petiţiile înaintate de România Vie vizau lărgirea drepturilor specifice minorităţilor vlaho-române, indiferent de dialectul vorbit- aromân, dacoromân, meglenoromân sau istroromân-, până la standardul asigurat de statul român minorităţilor naţionale de pe teritoriul ţării noastre, şi combaterea politicilor elenizante ale Atenei, acolo unde este cazul. O notă specială am făcut în petiţia către autorităţile croate, pornind de la faptul că istroromâna este idiomul cel mai ameninţat cu dispariţia în Europa la ora actuală, iar pierderea acestui dialect şi a acestei culturi ar reprezenta o tragedie pentru civilizaţia întregului continent.
Cereri specifice erau conţinute în petiţia adresată autorităţilor din Serbia, ţară în care trăieşte una din cele mai numeroase şi mai compacte minorităţi româneşti. Belgradul era solicitat nu numai să acorde aceleaşi drepturi de care beneficiază minoritatea sârbă din România, dar şi să înceteze discriminarea dintre românii din Voivodina (Banatul de Vest) şi vlahii dacoromâni din Valea Timocului, în număr de circa 300.000, ca şi tentativele de a crea, după modelul stalinist aplicat în Transnistria şi Basarabia, o falsă identitate vlahă distinctă de cea română, inclusiv printr-o altă standardizare a limbii române (marele eşec al „moldoveniştilor” sovietici din anii 1920) şi stabilirea unei alte ortografii.
În a doua jumătate a lunii decembrie 2013, printr-un comunicat, România Vie a făcut un apel la non-violenţă în contextul protestelor din Kiev şi alte oraşe şi şi-a exprimat solidaritatea cu aspiraţiile de integrare europeană ale ucrainenilor şi, în mod special, cu poziţia exprimată de Uniunea Interregională "Comunitatea Românească din Ucraina" şi de deputatul român în Rada Centrală, dr. Ion Popescu. Astfle, Asociaţia România Vie a cerut autorităţilor de la Bucureşti să răspundă pozitiv şi consistent solicitării reprezentanţilor minorităţii române din Ucraina de a susţine integrarea în Uniunea Europeană a acestei ţări, ca singură cale pentru asigurarea supravieţuirii etnice, lingvistice şi culturale a celor 600.000 de români din Ucraina, a doua minoritate naţională din statul vecin ca pondere numerică, distribuiţi în special în teritorii ale României istorice.

-V-
Alte preocupări

-1-

Ca şi în 2012, România Vie a monitorizat acţiunile autonomiste şi populiste din judeţele Harghita şi Covasna, considerând ca acestea nu pot decât aduce prejudicii bunei relaţii dintre românii majoritari şi maghiarii minoritari, expunându-i pe ultimii la izolare şi sărăcire accentuată.
Pentru a pune capăt discrimării negative a românilor rezidenţi în localităţile în care maghiarii formează majoritatea, discriminare de care sunt responsabili politicienii corupţi si extremiştii, nu populaţia maghiară în ansamblul său, România Vie a susţinut consecvent ca prin Constituţia revizuită să se garanteze dreptul la identitate naţională, culturală şi confesională nu doar persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, cum este reglementat în prezent, ci tuturor cetăţenilor români, fie ei minoritari sau majoritari.

-VI-
Manifestări culturale

Romania Vie nu este însă interesată numai de proteste, acţiuni petiţionare şi participarea la dezbateri publice, ea consideră cultura militantă o formă de acţiune civică extrem de importantă.
O primă acţiune de acest gen a fost evenimentul „Teama de Eminescu”, organizat la Clubul Ţăranului Român în seara aniversării naşterii marelui poet, prozator şi publicist, 15 ianuarie 2013. Acesta a cuprins un prim film documentar produs de catre Asociaţia România Vie, o expoziţie de pictură, recitaluri de poezie si alte lecturări din textele eminesciene, discursuri, interludii muzicale, un moment al publicului. Cu o durată de trei ore, acest eveniment s-a dovedit un real si neaşteptat succes.
România Vie a recidivat, tot la Clubul Ţăranului Român, la 27 martie 2013, cu ocazia dublei sărbătoriri a împlinirii a 95 de ani de la Unirea Basarabiei cu România şi a unui an de la constituirea grupului informal ce avea să devină actuala Asociaţie România Vie. A fost prezentat filmul documentar producţie proprie „Noua Opoziţie”, dedicat evenimentelor din anul 2012 şi de la începutul anului 2013. S-au ţinut diverse discursuri, a fost organizată o expoziţie de bannere şi pancarte de la proteste, au existat mai multe momente muzicale şi, din nou, un moment al publicului.
Din păcate, două proiecte culturale de mai mare amploare nu s-au putut realiza din lipsă de finanţare: festivalul UNII-RO, care urma să aibă loc în luna mai pe malul Prutului, în Parcul Francez din oraşul Ungheni din Republica Moldova, şi Ziua Limbii Române la 31 august 2013, în incinta Teatrului de Vară din parcul Herăstrău, în Bucureşti.

-VII-
Fenomenul Piaţa Universităţii 2013
(„toamna românească”)

           
Încercarea guvernului Victor Ponta de a impune prin procedură de urgenţă o lege cu dedicaţie care să dea drumul exploatării cu cianuri de la Roşia Montană şi distrugerii implicite a unui patrimoniu cultural inestimabil a declanşat un uriaş val de indignare. Nemulţumirea a izbucnit la 1 septembrie 2013, când 5.000 de oameni au inundat Piaţa Universităţii şi apoi au mărşăluit spre Piaţa Victoriei. S-au regăsit în acelaşi perimetru veteranii Pieţei Universităţii 2012, în special cei din zona Fântânii de la Arhitectură, ca şi mulţi alţi noi protestatari, care acum îşi manifestau pentru prima dată aplecarea spre civism. Membrii României Vii s-au aflat la datorie din primele clipe.
Manifestaţiile s-au ţinut lanţ în zilele următoare, culminând cu mari marşuri duminicale a căror amploare a ajuns să depăşească 20.000 de participanţi, cifre care nu se mai văzuseră de la protestele de la începutul anilor 1990. Marşurile au ajuns în cartiere, iar gazele de şist s-au impus tot mai mult ca a doua temă a protestelor, pe lângă Roşia Montană. Epicentrul mişcării a rămas, simbolic, Piaţa Universităţii. Presa străină a intitulat cele ce se întâmplau la Bucureşti, Cluj, Bârlad, Timişoara, Braşov, Sibiu, Galaţi etc. „toamna românească”. S-a văzut tot mai mult că Piaţa Universităţii 2012 fusese doar un preludiu pentru explozia din 2013 şi că Uniunea Social Liberală, care încurajase protestele din anul anterior pentru a slăbi puterea preşedintelui Traian Băsescu, dar le şi sabotase prin impresia de politizare şi manevrare creată de presa controlată politic, se prinsese în propria ei capcană.
Primele rezultate au început să se vadă imediat. S-a renunţat la procedura de urgenţă pentru adoptarea proiectului de lege privind Roşia Montană şi s-a constituit o comisie parlamentară specială menită iniţial să tragă de timp. Se spera că protestele, tratate iniţial cu toleranţă, vor scădea treptat în intensitate. La îndemnul celor din Campania Salvaţi Roşia Montană, ale căror revendicări au constituit revendicările iniţiale ale mişcării de protest, Piaţa a decis să boicoteze comisia parlamentară. România Vie a avut îndoieli faţă de această strategie, dar a ales să respecte boicotul. Doar câţiva protestatari cu caractere îndoielnice au încălcat consemnul.
Protestele din Piaţa Universităţii nu au fost revendicate de nicio organizaţie sau niciun grup anume, dar au reunit persoane de toate orientările şi interesate de cele mai diverse cauze. Comunicarea a fost realizată printr-o pagină de Facebook administrată de un grup de tineri profesionişti în PR. Din acest nucleu iniţial făceau parte şi reprezentanţi ai C.S.R.M., membri ai Miliţiei Spirituale, în frunte cu Mihail Bumbeş, apoi Cristian Neagoe, Claudiu Crăciun, Vlad Ioachimescu, Alexandru Alexe etc. S-a apelat şi la George Simion, într-o fază puţin ulterioară. Vlad Ioachimescu a fost cel care a pus problema lărgirii nucleului inclusiv către grupuri aflate de peste un an în stare de beligeranţă, iar iniţiativa sa a fost puternic susţinută, poate puţin suprinzător având în vedere evenimentele din 2012, de către Teddy Florea. S-a ajuns astfel la ceea ce am putea numi o reconciliere „istorică”, inclusiv între România Vie şi grupul din jurul lui Claudiu Crăciun.
Prin urmare, s-au organizat un fel de şedinţe plenare, deschise practic oricărui doritor dintre participanţi, şi la constituirea unor grupuri operative. Din cadrul României Vii, Alexandru Surcel şi-a asumat grupul juridic. Cei mai activi membri ai României Vii prezenţi la plenare au fost Mircea Radea, Augustus Costache şi Alexandru Surcel, dar au contribuit şi Radu Andrei şi Cătălin Mihai.
Putem spune că în felul acesta s-a constituit comunitatea Uniţi Salvăm – United We Save, care are potenţialul de a deveni un echivalent românesc al mişcărilor de tip Indignados şi Occupy.
Desigur, asta nu înseamnă că nu au mai existat dezbateri contradictorii. La finele lunii septembrie şi în octombrie, cea mai serioasă dintre acestea privea includerea sau nu pe lista de revendicări a unora privind explorarea şi exploatarea gazelor de şist prin fracturarea hidraulică de mare volum. Practic, în dezbatere s-au manifestat trei curente: cel cantonat exclusiv pe Roşia Montană, cel aflat în cealaltă extremă, care dorea trecerea la revendicări cât mai diverse şi cât mai politice, şi cel intermediar, al lărgirii gradate, mai întâi cu gazele de şist. Istoria avea însă să tranşeze disputa independent de argumentele pro şi contra.
La 16 octombrie 2013, contractorii Chevron, protejaţi de forţele de ordine ale unui guvern trădător, au venit să instaleze prima sondă pentru explorarea gazelor de şist prin fracturare hidraulică la Pungeşti, în judeţul Vaslui. Au fost blocaţi de protestul localnicilor, însă jandarmii au intervenit violent. Seara, spontan, s-a ieşit în stradă la Bucureşti, iar în ciuda încercărilor Jandarmeriei de a-i opri, manifestanţii au trecut pe sub Arcul de Triumf.
Momentul coincidea cu o schimbare de dispoziţie a Puterii. Disperat că strategia toleranţei nu dă roade şi că protestele nu scad în intensitate, guvernul a decis să treacă la represiune. În acest context a avut loc incidentul de la Club A, chiar în seara următoare, când un flashmob la adresa ministrului culturii, Daniel Barbu, a fost folosit pentru o diversiune soldată cu spargerea aranjată a lunetei maşinii ministerului. Făcând un pas dincolo de represiunea lui Emil Boc şi a lui Traian Igaş, primul ministru Victor Ponta şi ministrul de interne Radu Stroe au trecut la deschiderea de dosare penale. Inclusiv Alexandru Surcel, din cadrul României Vii, a fost declarat făptuitor în legătură cu acest incident, primind ulterior neînceperea urmăririi penale, dar fiind menţinut ca martor, ceea ce l-a neutralizat ca avocat dipus să asiste diverşii învinuiţi.
Ulterior, Jandarmeria Română a încetat să mai urmeze marşurile, în speranţa producerii unor incidente care să justifice o intervenţie în forţă şi care nu au avut loc, şi s-a limitat la a proteja, uneori cu efective si dotări exagerate, anumite sedii de instituţii. Amenzile contravenţionale abuzive au început să fie distribuite cu aceeaşi „generozitate” ca şi în 2012, dând mult de lucru grupului juridic, şi au avut loc şi agresiuni fizice asupra demonstranţilor.
Comisia specială pentru Roşia Montană şi-a prezentat raportul în 11 noiembrie 2013, dar gestul a fost doar unul formal, legea Roşia Montană Gold Corporation fiind abandonată sub presiunea străzii, care a determinat Partidul Naţional Liberal să-şi retragă orice sprijin, forţând şi Partidul Social Democrat să recurgă la o nouă strategie: adoptarea unei noi legi a minelor, proiect respins la rândul său la 10 decembrie 2013, chiar de Ziua Internaţională a Drepturilor Omului, în timp ce protestatarii ocupau sediul Avocatului Poporului. În felul acesta, ca o primă victorie notabilă a mişcării de protest, proiectul companiei Roşia Montană Gold Corporation a fost blocat pentru o perioadă imprecisă de timp. Evident, victoria finală va fi obţinută de-abia când Roşia Montană va fi inclusă în Patrimoniul Universal UNESCO.
Tendinţa de radicalizare a protestelor s-a exprimat cel mai bine în comuna Moşna, judeţul Sibiu, unde localnicii împreună cu protestatari veniţi din alte oraşe precum Bucureşti, Braşov, Sibiu şi Cluj au îndepărtat cablurile întinse de S.C. Prospecţiuni S.A., fără acordul proprietarilor, pentru o prospectare seismică pentru gaze de şist.
La 2 decembrie 2013 Jandarmeria Română a intervenit împotriva protestatarilor din tabăra de rezistenţă instalată pe o proprietate învecinată terenului destinat sondei de la Pungeşti şi apoi au început să păzească efectuarea construcţiei. Măsuri speciale de intimidare au fost impuse în toată comuna şi, mai ales, în satele Siliştea şi Pungeşti. Printre primii care s-au dus la faţa locului pentru a evalua situaţia a fost şi Mircea Radea, de la România Vie, care s-a întors cu informaţii esenţiale pentru plenara Uniţi Salvăm.
În aceste condiţii s-a produs „răscoala ţărănească” din 7 decembrie, reprimată dur de Jandarmerie. Pungeşti a fost declarat zonă specială de siguranţă publică, conform Ordinului nr. 60/2010 al Ministrului de Interne, care s-a tradus efectiv prin instaurarea unui regim de ocupaţie militară, asemănător modului în care armata şi securitatea invadau satele şi abuzau locuitorii la finele anilor 1940 şi în anii 1950, în căutarea luptătorilor din rezistenţa anticomunistă. Printre cei ajunşi în acea zi acolo a fost şi Alexandru Surcel, care a constatat o stare de lucruri incredibilă pentru Uniunea Europeană a secolului XXI. Încă din aceeaşi seară a reclamat abuzurile, ajungând să discute inclusiv cu senatorul PNL Norica Neculai.
A doua zi, la Bucureşti, la a doua manifestaţie de solidaritate consecutivă, aveau loc alte abuzuri, mai mulţi protestatari fiind agresaţi fizic de către jandarmi, inclusiv vicepreşedintele României Vii Cătălin Mihai, a cărui portavoce a fost spartă intenţionat de unul dintre lucrătorii Jandarmeriei. Unii dintre cei agresaţi au fost ridicaţi, duşi la o secţie de poliţie şi amendaţi.
Violenţele provocate de Jandarmeria lui Stroe şi a lui Ponta au crescut în intensitate la marşul din seara zilei de 15 decembrie 2013, potenţat de superimunitatea votată de parlamentari şi de legea amnistiei, dedicată politicienilor condamnaţi pentru fapte de coruptie, când s-a încercat fără succes oprirea manifestanţilor pe traseu, iar la Piaţa Victoriei mai mulţi protestatari au fost bătuţi, unii lăsaţi cu leziuni destul de grave, iar patru dintre aceştia au fost ridicaţi şi duşi la Secţia 2 poliţie, unde Alexandru Surcel şi Augustus Costache au mers să-i asiste. Aici i-au găsit pe Erwin Albu şi Dan Savu, amândoi uşor răniţi, în timp ce Willy Schuster, cu mai multe degete rupte şi lovit dur la cap, fusese deja transportat la Spitalul de Urgenţă Floreasca.
A devenit astfel clar că este timpul ca mişcarea de protest să treacă la un nou nivel. Un colectiv format ad hoc în cadrul Uniţi Salvăm, din care făceau parte şi Augustus Costache, Mircea Radea şi Alexandru Surcel, dar şi Georgeta Ionescu, Maria Olteanu, Daria Marinescu, Teddy Florea, Claudiu Crăciun, Dragoş Andriana, Mircea Serdin etc. au redactat un document intitulat Declaraţia de la Bucureşti, care pe lângă revendicările relative la mineritul cu cianuri, includerea Roşiei Montane in Patrimoniul Universal UNESCO şi fracturarea hidraulică de mare volum, a inclus şi cereri privind reforma sistemului electoral şi a legii partidelor, desecretizarea contractelor şi clauzelor secrete semnate de statul român şi limitarea abilităţii acestuia de a intra în astfel de înţelegeri, abrogarea superimunităţii şi retragerea legii amnistiei şi, nu în ultimul rând, demisia guvernului şi a preşedintelui. Declaraţia de la Bucureşti a fost gândită ca să fie citită la mitingul din 21 decembrie 2013 şi comunicată mass mediei de către Alexandru Surcel în preziua protestului.
La marşul din 21 decembrie 2013 au participat cel puţin 8.000 de persoane. Declaraţia de la Bucureşti a fost citită de două ori, cei prezenţi reacţionând pozitiv. S-a mers din Piaţa Universităţii către Piaţa Victoriei, prin Piaţa Romană, fiind simbolic refăcută din lumânări baricada de la Hotel Intercontinental din 21 Decembrie 1989, iar apoi la Piaţa Revoluţiei, prin Calea Victoriei. Guvernul şi-a demonstrat din plin frica, Palatul Victoria şi Ministerul de Interne fiind păzite de efective uriaşe de jandarmi, inclusiv de scutieri şi tunuri cu apă. Ţinând însă seama de semnificaţia istorică a zilei, aceştia nu au intervenit, singurul incident având loc când Cezar Avrămuţă s-a urcat pe un tun cu apă, în faţa sediului Ministerului de Interne, iar apoi s-a încercat extragerea acestuia din mulţime, zădărnicită de protestatari. Imediat după aceea, tunul cu apă a fost retras, ceea ce a creat noi momente de tensiune.
Mai târziu, un mic grup de protestatari a refăcut baricada de la Intercontinental din lumânări şi deşeuri. Un alt militant întors de la Pungeşti, Alexandru Popescu, zis Sandu, a intrat în aceeaşi zi în greva foamei şi s-a instalat pe platoul din faţa Teatrului Naţional Bucureşti. În 4 şi 5 ianuarie 2014 i s-au alăturat alţi doi grevişti ai foamei, Iulian Marcu şi George Popescu, şi ei reveniţi după mai mult timp petrecut în Pungeşti. La 12 ianuarie 2014, Alexandru Popescu şi-a încetat protestul.
Cu marşul din 21 decembrie 2013 „toamna românească” s-a încheiat, dar nu şi mişcarea de protest. În timp ce comunitatea Uniţi Salvăm continuă să se coaguleze, unii protestatari au decis să facă pasul spre politică; Erwin Albu este decis să candideze independent la alegerile europarlamentare din luna mai 2014, iar George Epurescu (România Fără Ei), care în cursul anului 2013 s-a concentrat pe subiectul gazelor de şist, a început demersurile pentru formarea unui partid politic, numit Partidul Oamenilor Liberi (P.O.L.). Cum constituirea unui partid este un proces dificil în actualele condiţii legale, şi George Epurescu are în vedere candidaturi independente pentru alegerile europarlamentare. Convingerea României Vii este că România are nevoie atât de o societate civilă autentică, independentă, puternică şi apartinică, cât şi de o garnitură nouă de oameni politici, veniţi din afara actualei clase politice, inclusiv de partide noi, necompromise. Procesul de coagulare a noii societăţi civile a început în anul 2012 şi a prins noi dimensiuni cu Fenomenul Piaţa Universităţii 2013, dar în ce priveşte pasul unora dintre activişti către politica electorală anul 2016 pare a fi adevărata miză. Unii, ca Mihail Bumbeş, dau chiar un termen mai lung, anul electoral 2020.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu